Selectați Pagina

CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0, în ultimul meci al anului din Liga 1| Cele mai importante ştiri sportive ale zilei sunt oferite de www.cronica.ro

CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0, în ultimul meci al anului din Liga 1| Cele mai importante ştiri sportive ale zilei sunt oferite de www.cronica.ro
Distribuiţi ştirea!

Cele mai importante ştiri sportive  de sâmbătă, 12 decembrie,  vă sunt oferite de  Cronica.ro

1. În ultimul meci al anului, al turului sezonului regulat și al etapei a 15-a din Liga 1 la fotbal, CFR Cluj și Universitatea Craiova au încheiat nedecis, scor 0-0. Meciul nu a oferit multe momente de spectacol, echipele au părut să fie mulțumite cu un rezultat de egalitate, cu excepția ultimelor 10 minute, în care au existat două faze controversate și care au pus probleme arbitrajului. (Video)

2. După finalul turului campionatului, în clasament, pe locul întâi se află FCSB, cu 34 de puncte, urmată de Universitatea Craiova, cu 32 de puncte, CFR Cluj, cu 31 de puncte și Sepsi, cu 27 de puncte. Pe ultimele patru locuri ale Ligii 1, se află FC Voluntari și Hermannstadt, cu câte 15 puncte fiecare, Poli Iași, cu 14 puncte, și FC Argeș, lanternă roșie, cu doar 11 puncte.

3. Liga 1 se va relua marți, 12 ianuarie 2021, cu etapa a 16-a, cele mai interesante meciuri ale etapei anunțându-se U Craiova – Sepsi Sf. Gheorghe (pe 12 ianuarie, ora 20.00) și FCSB – Astra Giurgiu (pe 15 ianuarie, ora 20.00). De asemenea, jocul restant din etapa a 12-a, Viitorul Constanța – Hermannstadt, se va disputa pe 10 ianuarie, de la ora 20.00.

4. S-au tras la sorți meciurile din optimile de finală ale EHF European Cup la handbal masculin: CSM Bucureşti va întâlni AEK Atena (prima manșă la București), iar Minaur Baia Mare va juca împotriva formaţiei ucrainene Donbas (primul meci în deplasare). Meciurile vor avea loc în perioada 13-21 februarie 2021. (News.ro)

5. Corina Căprioriu (34 de ani) a decis să se retragă definitiv din judo, urmând să se concentreze pe cariera de antrenor. Corina este vicecampioana olimpică din 2012 și deține,de asemenea, două medalii la Campionatele Mondiale, bronz în 2011 şi argint în 2015. (Prosport)

6. Jocurile Olimpice de la Tokyo, amânate un an din cauza pandemiei de coronavirus, ar urma să coste 13 miliarde de euro, au anunţat, marţi, organizatorii evenimentului sportiv, urmând să fie cea mai scumpă Olimpiadă de vară din istorie. (News.ro)

7. Surpriză în privința partenerului lui Horia Tecău de la Australian Open. Inițial, se anunțase că fostul său partener, Jean Julien Rojer, va face echipă, începând din 2021, cu brazilianul Marcelo Melo (fost lider mondial, în prezent pe locul 10 în clasamentul de dublu). Ieri, un jurnalist de la Super Tennis TV a anunțat că, de fapt, echipa de la primul Mare Șlem al anului va fi Horia Tecău-Marcelo Melo. (Eurosport)

8. Chiar și în perioada sărbătorilor de iarnă, campionatele importante de fotbal ale Europei continuă meciurile:

-în Seria A, Juventus a pierdut aseară, acasă, cu 3-0 în fața Fiorentinei, suferind prima înfrângere în acest campionat. În celălalt meci de ieri, Crotone a învins-o cu 2-1 pe Parma. Astăzi, de la ora 21.45, se joacă derby-ul AC Milan – Lazio;

-în La Liga, Atletico Madrid continuă seria meciurilor foarte bune, învingând-o pe Read Sociedad, în deplasare, cu 2-0 și distanțându-se astfel la patru puncte de locul 2, pe care se află Real Madrid. Și Sevilla a învins în deplasare, 1-0 la Valencia;

-în Cupa Ligii Angliei, s-au stabilit primele două semifinaliste, respectiv Manchester City și echipa din Championship, Brentford. City a învins-o în deplasare, pe Arsenal, cu scorul de 4-1, în vreme ce Brentford a învins-o acasă pe Newcastle, cu 1-0.

9. Primul mare turneu de snooker din 2021, Masters-ul din Alexandra Palace, se va disputa fără public. Inițial, se anunțase că acesta va avea loc în fața unui număr restrâns de spectatori, dar noile restricții din Londra au determinat schimbarea formatulul. Masters-ul se va desfășura în perioada 10-17 ianuarie, iar deținătorul trofeului este Stuart Bingham. (Eurosport)

10. NBA, campionatul profesionist de baschet nord-american, pornește din nou la drum după doar 2 luni și jumătate. Va fi un campionat un pic scurtat, cu un sezon regulat de 72 de meciuri (în loc de 82); nu se va mai juca la Walt Disney World din Orlando (Florida), ci pe terenurile de acasă ale fiecărei echipe, iar în unele orașe va fi permis și accesul fanilor; Toronto Raptors este excepția, va juca la Tampa (Florida), întrucât Canada nu a permis călătoriile spre și dinspre SUA. Los Angeles Lakers este campioana și favorita acestui sezon. (NBA)

Transmisiuni din sport, azi la TV:

-ora 18.00 – Fenerbahce – Istanbul BB, Superliga Turciei – Look Sport 2

-ora 18.30 – Getafe – Celta Vigo, La Liga – Digi Sport 3, Telekom Sport 3

-ora 19.30 – Verona – Inter, Seria A – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+

-ora 19.30 – Stoke City – Tottenham, Cupa Ligii Angliei – Digi Sport 2

-ora 20.45 – Real Madrid – Granada, La Liga – Digi Sport 3, Telekom Sport 3, Look Sport

-ora 21.45 – Milan – Lazio, Seria A – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+

-ora 21.45 – Roma – Cagliari, Seria A – Digi Sport 4

-ora 22.00 – PSG – Strasbourg, Ligue 1 – Digi Sport 4

-ora 22.00 – Everton – Manchester United, Cupa Ligii Angliei – Digi Sport 2

-ora 23.00 – Betis – Cadiz, La Liga – Digi Sport 3, Telekom Sport 3, Look Sport

 

Sursa foto: https://www.facebook.com/UCVOficial/

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Reclamă

Case de pariuri online din Romania

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

www.alternativo.ro

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri gonews.ro

  • Pride Month: SUA emit un avertisment global cu privire la atacuri împotriva comunității LGBTQ 18 mai 2024
    Oficialii americani au avertizat că organizațiile teroriste străine ar putea încerca să vizeze evenimente LGBT din întreaga lume în timpul lunii iunie. Avertismentul a venit vineri, la o săptămână după o alertă similară emisă de autoritățile din SUA. În timpul Pride Month, în iunie 2016, un bărbat a împușcat mortal 49 de persoane și a […]
    GoNews
  • Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată 18 mai 2024
    Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte amenda pentru cei care fug de serviciul militar. Preşedintele Ucrainei a semnat vineri o lege care permite unor categorii […]
    GoNews
  • Dincolo era mai ieftin. Un grup de măicuțe din Franța și-a făcut magazin online pentru a plăti facturile mănăstirii 18 mai 2024
    Un grup de măicuțe din Franța vrea să-și salveze mănăstirea din munți. Ele vând produse de curățenie din apă de izvor și uleiuri esențiale. Au preluat mănăstirea din Ardèche după plecarea călugărilor trapiști. Cel mai faimos oaspete a fost scriitorul Robert Louis Stevenson. Vârsta medie a măicuțelor este acum de 41 de ani. Factura de […]
    GoNews