În fiecare an, mii de antrenori din toată lumea își dedică timpul pentru a-i învăța pe copiii altor părinți tainele diferitelor sporturi. Majoritatea părinților apreciază acest lucru, dar există și părinți ce nu văd lucrurile în aceeași lumina, deoarece dragostea pe care o au pentru copilul lor îi poate orbi – văzându-și de cele mai multe ori copilul nedreptățit. Din experiența mea personală, pot spune că este destul de dificil să ai de-a face cu acest tip de părinți (am dreptate?), dar este ceva ce antrenorii experimentează (cel puțin) odată într-un sezon competițional. Nimeni nu trece printr-o întreagă carieră de antrenor fără a avea vreo discuție contradictorie cu un părinte. Însă înainte de a vedea care este una dintre cele mai bune soluții de a face față părinților dificili, să vedem de unde și cum poate apărea acest tip de părinți.

Am menționat anterior că este important ca tinerii sportivi să fie „împinși” de o motivație interioră pentru a practica sport la un nivel cât mai ridicat. Ca părinte, este firesc să vrei să-ți ajuți copiii, dar dacă îi presezi cu așteptări prea mari, vor simți o presiune înzecită, ajungând să practice sport mai mult pentru părinte decât pentru distracție sau pentru dezvoltarea de sine. Acest tip de motivație externă nu creează sportivi încrezători, de succes și împliniți d.p.d.v. sportiv.

În loc să-și preseze copiii, părinții trebuie să se concentreze pe consolidarea încrederii în tinerii lor sportivi. Pentru a-și construi încrederea, aceștia ar trebui să se concentreze asupra a ceea ce îi motivează cu adevărat pe copii lor să practice sportul respectiv, indiferent dacă motivul real constituie: petrecerea timpului alături de prieteni, învățarea unor noi abilități, plăcerea de a face parte dintr-o echipă sau bucuria de a concura. Părinții trebuie să fie acolo pentru viitorii sportivi!

Cu toate acestea, la doar o aruncătură de băț, se află tatăl care strigă răstit instrucțiuni către întreaga echipă din tribună sau mama care se concentrează doar pe victorie. De asemenea, un semnal de alarmă îl reprezintă părinții care la rândul lor au crescut practicând (același) sport ca și copiii lor și li se pare firesc să le dea „sfaturi” cu privire la greșelile sau punctele unde se pot îmbunătăți. Așa cum era de așteptat, acest tip de părinți poate face lucrurile mai puțin distractive pentru toată lumea, inclusiv pentru propriul copil sau pentru ceilalți părinți. Indiferent dacă sunteți părinte sau antrenor, puteți învăța cele mai bune modalități de a face față părinților “experți” în sport și de a da un exemplu bun cu propriul vostru comportament.

Iată un exemplu:

• În loc să oferiți critici constructive nedorite, cel mai bine ar fi să așteptați ca copilul dvs. să vă ceară sfaturi. Când copilul tău te întreabă: „cum m-am descurcat astăzi?”, S-ar putea să vrea doar o reconfirmare pozitivă – Deci, poți răspunde ceva asemănător cu: „Ai alergat/jucat/înotat bine azi. Există ceva care te îngrijorează? „

• Dacă copilul tău răspunde „Nu”, există șanse mari să vrea să audă doar sprijinul tău. În acest caz, vă puteți considera “misiunea” de părinți îndeplinită cu succes.

REȚINEȚI: Părinții ajută antrenorii!

Alegerea între a urma sfatul părintelui sau pe cel al antrenorului poate deveni o adevărată enigmă pentru tinerii sportivi. A fi un bun părinte înseamnă să te uiți în oglindă și să te tragi la răspundere. Dacă ști că sfatul tău contrazice sfatul antrenorului copilului, fă un pas înapoi și analiză situația din exterior, luând în considerare ce este cel mai bine pentru copilul tău! În cazul în care copilul se bucură să audă sfaturi de la tine (ca și părinte), asigurați-vă întâi ca ceea ce le transmite-ți nu este in contradicție cu indicațiile pe care antrenorul lor le predă, evitând astfel o posibilă confuzie.

În majoritatea cazurilor, este mai bine să vă încurajați copilul să urmeze indicațiile antrenorului său. Deși s-ar putea să credeți că sfaturile dvs. merită ascultate sau că sunt mai valoroase, reducerea la minimum a stresului provenit din partea părintelui poate îmbunătați performanța sportivă. Prioritatea ta numărul unu ar trebui să fie despre cum se integrează copilul, ce lecții învață și cum își depășește bariere proprii!

De asemena, dacă îi spui copilului tău că „antrenorul știe cel mai bine“, asigurați-vă că acțiunile dvs. susțin această afirmație = fiind un observator pozitiv și un susținător al eforturilor lui. Dacă vă surprindeți dând indicații care contrazic antrenorul atunci când vă aflați în tribune, amintiți-vă că in acel moment creați un mediu înconjurător nefavorabil performanțelor sportive.