Selectați Pagina

FC Argeş mai are conducere?

FC Argeş mai are conducere?
Distribuiţi ştirea!

FC Argeş a anunţat luni, pe grupul de Whatsapp dedicat presei, că va organiza o conferinţă de presă în care urma să fie prezentă conducerea clubului, iar tema principală a discuției era legată de parcursul echipei din primele nouă runde ale eşalonului secund.

Ţinând însă cont de faptul că Eugen Beza a anunţat anterior că va pleca, era foarte probabil să fie anunţat şi noul antrenor, lucru care s-a şi întâmplat de altfel.Probabil că toţi cei prezenţi se aşteptau ca în faţa presei să apară Daniel Stanciu, Răzvan Tunaru sau alt oficial. Ei bine nu s-a întâmplat asta, alături de Eugen Neagoe s-a aflat Viorel Tudose de la Getica 95.

Într-o ţară în care avem patroni precum Gigi Becali şi Adrian Mititelu, nu ar trebui să ne mai surprindă totuşi că la Piteşti apare în presă unul dintre sponsori… Probabil că într-un viitor nu tocmai îndepărtat ne vom trezi la conferinţele de presă şi cu alţi reprezentanţi ai sponsorilor.

De altfel nu e singura anomalie legată de conferinţa deja menţionată, pentru că alb-violeţii au prezentat noul antrenor, inainte de a anunta rezilierea contractului cu actualul (la acel moment).Mai mult, Tudose a anunţat cu seninătate că se duceau tratative cu Neagoe, în perioada în care i s-a dat credit lui Beza pe bancă.

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamă

Urmărește-ne pe Facebook

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Reclamă

Case de pariuri online din Romania

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri gonews.ro

Arhivă știri

Categorii

Reclamă