![Jocurile de cărți și arta negocierii](https://arges-sport.ro/wp-content/uploads/2025/01/JS-arges-sport.ro_-150x150.jpg)
O victorie și o înfrângere pentru BCMU FC Argeș în al doilea turneu de la Sibiu
![O victorie și o înfrângere pentru BCMU FC Argeș în al doilea turneu de la Sibiu](https://arges-sport.ro/wp-content/uploads/2020/12/132848564_3650251778396338_3148795644155984048_o-1280x640.jpg)
Ieri și astăzi, în Sala Transilvania din Sibiu, s-a desfășurat al doilea turneu al Ligii Naționale de Baschet Masculin. BCMU FC Argeș a avut de jucat împotriva celor două echipe care au stat la primul turneu: SCM U Craiova și Dinamo București. Echipa antrenată de Tudor Costescu a pierdut-o pe prima, 77-79 cu Craiova, dar a învins pe Dinamo cu 83-82!
Ambele meciuri au fost extrem de echilibrate. Alb-violeții au jucat destul de bine, dar au avut și destule momente de deconcentrare. De exemplu, în fața Craiovei, sfertul al doilea a fost de coșmar, cu doar 11 puncte marcate, iar cu Dinamo au fost nu mai puțin de 23 de turnovers, o cifră îngrijorătoare. În plus, a existat și un mare ghinion, în chiar debutul primului joc Gary Talton s-a accidentat, astfel că Piteștiul nu a avut în lot decât patru străini, dintre care unul, căpitanul Goran Gajovic, abia a revenit după o accidentare.
În meciul cu SCM U Craiova, Jeremic a avut 23 de puncte, Jevtovic (18) și Bishop (11), în timp ce în jocul de azi cu Dinamo, omul meciului a fost panamezul Tony Bishop. Pe lângă faptul că a terminat în double-double (18 puncte și 10 recuperări), Bishop a adus victoria echipei sale prin cele două intercepții din finalul meciului, concretizate cu coșuri de către colegii lui. În ultimele 30 de secunde, BCMU FC Argeș a revenit de la scorul de 82-79 pentru a câștiga cu 83-82!
După cinci meciuri jucate în primele două turnee, BCM U FC Argeș a acumulat trei victorii și două înfrângeri. Săptămâna viitoare, pe 29 și 30 decembrie, tot la Sibiu, vulturii vor întâlni pe SCM Timișoara și CSM CSU Oradea.
Exact,ceea ce spuneam…lipsa totala de profesionalism,doar norocul i-a salvat de la o nouă înfrângere.Ce dovada mai clară,cand conduci in primul,al doilea sfert,si apoi te capacesc oltenii de nu te vezi.Scuza,obsesivă a lui Codrescu,este ,vechea istorie u accidentarea.Dar,cand ai i
O.k,pt al 6 lea si al 7 lea străin,în echipa,în loc să completezi lotul u ceea ce lipseste,tu folosesti,niste copii,care sunt primii pasibili de accidentari. Pe mine,Tudor Costescu nu ma convinge..