Florin Nini promite că anul acesta BCMU FC Argeș va fi o echipă mai puternică
În acest weekend revin meciurile din Liga Națională de Baschet Masculin, după o pauză destul de lungă. Bucuria fanilor sportului cu mingea la coș, care de abia așteaptă să își vadă echipa favorită, BCMU FC Argeș, jucând din nou în campionat!
Cu doar două zile înainte de start, antrenorul Florin Nini a făcut un preambul al sezonului care ne așteaptă, subliniind care vor fi obiectivele echipei, așteptările conducerii tehnice și predicțiile legate de adversari. În ceea ce o privește pe BCMU FC Argeș, echipa a schimbat complet lotul de jucători străini, motivația fiind aceea că s-a dorit crearea unei formule de echipă mult mai agresivă și care să se apere mult mai bine. Practic, s-a ținut cont de părerile fanilor, care, nu o dată, au acuzat sezonul trecut că favoriții au fost depășiți mult prea ușor în unele meciuri.
”Aș vrea să le mulțumesc jucătorilor cu care am colaborat în sezonul trecut, dar noi în acest sezon am adus jucători de alt profil, un profil mai atletic, bazat mai mult pe un joc fizic, de apărare mult mai mult. Sunt lucruri care nouă ne-au lipsit sezonul trecut. Profilul de joc al campionatului nostru s-a modificat și el, e mult mai atletic, și atunci a trebuit să ne adaptăm”.
”Am avut o pregătire bună, cu meciuri de verificare în care am reușit să testăm toți jucătorii. Mă bucur foarte mult că jucătorii români ne ajută, am prelungit contractele cu Ciotlăuș, un jucător cu un caracter și o atitudine extraordinare, cu Tudor Gheorghe, care sezonul trecut a primit cele mai multe minute și acest lucru se vede, câștigând în maturitate și siguranță, și desigur cu mezinul echipei, Măciucă, principalul jucător de U23 alături de Mihai Căprărescu.”
Primul obiectiv: calificarea în TOP 6
Cu toate că intențiile unor echipe din LNBM sunt clare, atacarea titlului (Clujul și Sibiul în principal), niciuna nu a făcut public acest lucru. Nici tehnicianul alb-violeților nu se gândește foarte departe, cu toate că ar vrea un loc mai bun decât cel obținut sezonul trecut, ceea ce implică de fapt calificarea în semifinalele campionatului!
”Noi am rămas pe același plafon de buget, or dacă vrei mai mult, trebuie să și investești mai mult. La ora actuală, este și cazul fotbalului, nu numai al baschetului, nu este de ajuns ca să crești un buget cu 50% și să spui ”Gata, dintr-odată devenim campioni fiindcă avem bani mai mulți”. Sunt mult mai multe lucruri care aduc performanța. Noi, anul trecut, am făcut un pas mic: am terminat pe locul 5. În acest an, nu trebuie să ne spună nimeni, este clar că vom vrea mai mult. În prima fază, obiectivul nostru este calificarea în 1-6, nici nu îndrăznim să ridicăm mai sus ștafeta. Până și campioana și-a propus 1-6 în primă fază, nu pot eu să am speranțe mai mari decât Oradea, care știm bine cât de bine este organizată”.
”Toate echipele s-au întărit, campionatul a crescut foarte mult în valoare și toată lumea a realizat că lupta pentru prima parte a sezonului, 1-6, este capitală. În partea a doua a campionatului, echipele fiind foarte tari, acolo mai apar înlocuiri de jucători și alte lucruri care te pot duce de pe o poziție pe alta mult mai ușor. Însă prima parte este extrem, extrem de importantă, o primă parte a sezonului cu 0-14 (n.r. – raportul victorii – înfrângeri), cum a avut Dinamo anul trecut, vă garantez că nu o să se mai întâmple. Toate echipele s-au întărit, inclusiv Dinamo și Steaua, de primele trei echipe nici nu are rost să mai vorbim, deoarece au investit foarte mult. Trăgând concluziile și punând totul cap la cap, pot să spun că ne așteaptă un sezon extrem de dificil”.
La Timișoara se merge la victorie
Ciudat sau nu, dar BCMU FC Argeș va avea în prima parte a campionatului meciuri mai ușoare în deplasare decât acasă. Primele trei meciuri în Sala Trivale vor fi contra Clujului, Sibiului și Oradei! Tocmai de aceea, partidele din deplasare trebuie privite cu mare seriozitate, deoarece vor fi oportunități de a aduna puncte. Prima ocazie: meciul de la Timișoara!
”Am reușit în sfârșit să ne antrenăm în formulă completă și mergem încrezători la Timișoara, o echipă care și-a păstrat nucleul de bază și a mai adus alți jucători, plus antrenorul Dragan Petricevic, care cunoaște foarte bine baschetul românesc. Ne ducem la Timișoara dornici să venim cu o victorie, deoarece fiecare victorie va conta foarte mult. Din punctul meu de vedere, calificarea în 1-6 se va decide la un singur meci”, a mai declarat antrenorul Florin Nini.
Interesant este că BCMU FC Argeș a încheiat sezonul trecut cu un meci la Timișoara, câștigat cu scorul de 79-72 pe 30 mai 2019, iar noul sezon îl va începe tot la Timișoara! Partida se va disputa sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 18:45.