Selectați Pagina

România câştigă prima partidă de la europeanul de handbal feminin, 41-33 cu Islanda

România câştigă prima partidă de la europeanul de handbal feminin, 41-33 cu Islanda
Distribuiţi ştirea!

Piteşti Arena a găzduit primul meci susţinut de România la europeanul U19, adversar fiind reprezentativa similară a Islandei.

Naţionala s-a impus cu 41-33(22-14) după un meci  reuşit, în care echilibrul s-a menţinut doar în primele 15 minute. A urmat apoi o perioadă mult mai bună a jucătoarelor noastre, astfel că s-a intrat la cabine cu un avantaj de 8 goluri.

În mitanul al doilea situaţia nu s-a schimbat semnificativ pe tabelă, astfel că România obţine primul succes în grupa din care face parte la acest european(grupa B). Principalele marcatoare au fost Lixăndroiu(9 goluri) şi Mihai(8).

În grupa din care face parte şi naţionala noastră s-a mai jucat Germania vs Portugalia(27-26).Mâine e programat al doilea meci, tot de la 19:45, de această dată în compania Portugaliei. Mai jos aveţi statistica meciului România vs Islanda.

În celelalte meciuri ale zilei s-au consemnat rezultatele:

Grupa A

Croaţia – Suedia 16-34
Elveţia – Olanda 32-27

Grupa C

Ungaria – Franţa 30-29
Norvegia – Serbia 27-26

Grupa D

Danemarca-Cehia 36-26
Muntenegru-Macedonia 33-29

Reamintim că meciurile din grupele A şi B se dispută la Piteşti, iar cele din grupele C şi D au loc la Mioveni.

Foto: Marius Ionescu

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamă

Urmărește-ne pe Facebook

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Reclamă

Case de pariuri online din Romania

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri gonews.ro

Arhivă știri

Categorii