
CS Star Mioveni, remiză în al doilea meci din Divizia A la handbal feminin

Views: 0
Echipa de handbal feminin CS Star Mioveni a terminat la egalitate al doilea meci disputat în cadrul Diviziei A, Seria A. În Sala Sporturilor din Mioveni, formația argeșeană a încheiat cu scorul de 29-29 (15-16) disputa cu CSU Reșița.
După victoria din prima etapă contra Universității de Vest din Timișoara, CS Star Mioveni a primit tot acasă vizita unei alte formații din vestul țării, CSU Reșița. De data aceasta, meciul a fost mult mai disputat, oaspetele dovedindu-se o nucă tare pentru tinerele jucătoare ale Dianei Constantinescu.
Prima repriză a fost controlată timp de 28 de minute de handbalistele din Mioveni, care au avut mai mereu o diferență de 3 goluri față de adversară, dar în ultimele 2 minute a existat o cădere în joc ce a permis Reșiței să preia conducerea pentru prima oară în meci chiar înainte de pauză: 15-16!
Partea a doua a fost foarte echilibrată și chiar tensionată! Ambele echipe s-au succedat la conducere, iar ultimul minut a fost realmente dramatic. Alexia Caralicea a făcut 29-28 pentru CS Star Mioveni, după care reșițencele au dus ultimul atac până la expirarea timpului. Din păcate, cu o ultimă aruncare de la 9 metri, Iordache a egalat pentru oaspete.
CS Star Mioveni a acumulat 4 puncte după 2 etape și se află pe poziția a 3-a a clasamentului Seriei A, după două formații cu maxim de puncte: CS Județean Prahova și ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe. Etapa viitoare, echipa argeșeană se deplasează la Cluj-Napoca.
Au marcat pentru Mioveni: Ioana Niță (foto, 7 goluri), Mădălina Pal Ceandani (5), Alexia Caralicea (5), Bianca Drăgoescu (4), Anne Marie Gheorghe (4), Rebeca Avram (2) și Elena Rachina (2).
Foto: CS Star Mioveni