Selectați Pagina

România – Spania 30-30, într-o partidă amicală jucată la Piteşti Arena

România – Spania 30-30, într-o partidă amicală jucată la Piteşti Arena

Reprezentativele României şi Spaniei, au încheiat la egalitate, scor 30-30( 14-16), într-un meci amical jucat astăzi la Piteşti Arena.

Florentin Pera a început cu un şapte format din Dumanska, Badea, Pintea, Bucur, Buceschi, Grozav şi Dincă, iar pe parcursul confruntării a apelat şi la celelalte jucătoare din lot, excepţie făcând Cristina Neagu, ce a acuzat dureri la umărul drept. A fost un meci în care ibericele au deţinut iniţiativa, însă finalul a fost favorabil echipei noastre, iar rezultatul  este unul bun, mai ales că ibericele au avut o perioadă cu ceva mai multă pregătire decât a naţionalei ţării noastre.

Principalele marcatoare ale echipei noastre au fost Laslo cu 5 goluri, Pintea şi Grozav câte 4 reuşite, într-o confruntare în care spectatorii prezenţi le-au putut vedea din nou la lucru pe Lixăndroiu (foto sus) şi Boiciuc, două dintre tinerele jucatoare evidenţiate la recentul european de tineret, găzduit de Piteşti şi Mioveni.

Spania este condusă de Ambros Martin, care a fost şi selecţionerul României în urmă cu câţiva ani. A doua partidă cu Spania va avea loc sâmbătă, la Mioveni, tot de la ora 17.30.

Acţiunile reprezentativei de la Piteşti/Mioveni sunt o etapă de pregătire a Campionatului Mondial din 2023, care va avea loc între 29 noiembrie – 17 decembrie, în Danemarca, Norvegia şi Suedia. România a fost repartizată în grupa E, care se va juca la Herning (Danemarca), cu Danemarca, Serbia şi Chile.

Naţionala ţării noastre se pregăteşte de asemenea şi pentru  preliminariile campionatului european de anul viitor, urmând să joace primele meciuri în luna octombrie.

Foto: Marius Ionescu

Distribuiţi ştirea!

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamă

Urmărește-ne pe Facebook

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Reclamă

Case de pariuri online din Romania

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri gonews.ro

Arhivă știri

Categorii

Reclamă