Piteşteanul Cătălin Popa va face parte din brigada lui Istvan Kovacs pentru finala Europa League
Istvan Kovacs va conduce a doua finală europeană, după cea din Conference League, ediția 2022. Kovacs a fost desemnat de UEFA să arbitreze finala Europa League de miercuri, 22 mai, de la Dublin: Atalanta (Italia) – Bayer Leverkusen (Germania).
Alături de el se vor afla și alți români: Vasile Marinescu și Ovidiu Artene, ca arbitri asistenți, și Cătălin Popa, ca arbitru VAR. Pentru piteşteanul Cătălin Popa va fi prima partidă de o asemenea importanţă, în calitate de arbitru în camera VAR.
Al patrulea oficial va fi Ivan Kruzliak (Slovacia), iar arbitru de rezervă Branislav Hancko (Slovacia). În camera VAR vor mai fi prezenți Paulus van Boekel (Țările de Jos), ca arbitru VAR, și Rob Dieperink (Țările de Jos), ca suport VAR.