Selectați Pagina

„Obiectivul meu este să readucem voleiul piteştean în elită ”

„Obiectivul meu este să readucem voleiul piteştean în elită ”

Paul Bogdan, antrenorul echipei de volei feminin FC Argeş, s-a declarat mulţumit de perioada precompetiţională, într-un interviu acordat www.arges-sport.ro şi îşi doreşte că voleiul piteştean să revină acolo unde îi este locul!

„Pregătirea a început în prima parte a lunii august și, cu excepția unor mici probleme medicale, a fost finalizată cu atingerea tuturor obiectivelor de pregătire pe care ni le-am propus, mai ales din punct de vedere fizic. Am reușit să realizăm și câteva meciuri amicale pentru a ne putea contura detaliile care au legătiură cu aspectele tehnico-tactice. Sigur, mai sunt multe aspecte de pus la punct, dar fetele au răspuns foarte bine prin acumularea rapidă de informații și transformare a acestora în acte motrice de calitate. Chiar dacă ne regăsim în liga secundă, răspunsul lor este îmbucurător, demonstrând multe dintre ele că, la sfârșitul sezonului, vor fi pregătite să facă pasul în primul eșalon”.

Reamintim că echipa ce evoluează în cel de-al doilea eşalon valoric a început sezonul cu dreptul , impunându-se cu 3-0 în faţa grupării CS Sport Plus Brăila, la finalul săptămânii trecute

„Am disputat deja primul joc oficial în compania echipei CS Sport Plus Brăila, echipă formată din junioare. Sigur că emoțiile primului joc oficial pe teren propriu nu ne-au permis să ne desfășurăm la adevarata noastră valoare, fiind rulat întregul lot de sportive. Sunt convins că de la joc la joc, puterea noastră de exprimare va fi diferită. Momentan, dat fiind faptul că timpul ne permite, momentul pregătirii nu este în totalitate pentru o perioadă competițională de vârf. Important este ca jucătoarele tinere pe care le avem să înțeleagă pe deplin sarcinile de joc pe care le au de îndeplinit și să îmbogățească bagajul tehnic. Bătăliile noastre adevărate vor începe mai târziu…În acestă săptămână avem deplasare la CSM Focșani 2007, echipă tânără, care are în componență multe junioare. Sperăm ca și acest joc să fie la discreția noastră”.

În acest sezon la Piteşti vor evolua două jucătoare din Cuba, e vorba de Carmela Massip şi Yelennis Diaz

„Într-un final, după multe săptămâni de așteptare datorate procedurilor anevoioase de obținere a vizelor și restricțiilor COVID la nivel mondial, jucătoarele din Cuba s-au alăturat echipei. Cu toate că din punct de vedere fizic, sunt în urmă față de marea majoritate a componentelor lotului, s-au integrat repede în contextul echipei. Profilul lor bio-motric, cât și cel tehnic, este propice pentru marea performanță. Să nu uităm că sunt foste componente a loturilor naționale de junioare și senioare al Cubei, țară care este încă o forță a voleiului mondial. Au fost bine primite în grupul nostru și sut convins că vor aduce un plus de valoare echipei. Sigur că au fost mulți ”specialiști” care au condamnat aceste transferuri, considerând că nu erau necesare pentru liga secundă. Țin să fac, pe această temă câteva precizări:

– strategia abordată împreună cu conducerea administrativă a clubului a fost să încercăm să conturăm cât putem de mult, lotul pentru sezonul următor, din Divizia A1, pentru a putea crea o omogenitate crescută. Considerăm că este un mod sănătos de abordare într-o lume sportivă în care resursa umană de calitate este din ce în ce mai greu de găsit.  Ne dorim ca marea majoritate a jucătoarelor din Romania cât și cele două jucătoare din Cuba să continue alături de noi.

– Numeric nu am reușit să găsim suficiente jucătoare pentru a completa un lot de minim 12 sportive  care să corespundă unui profil specific jocului de volei din punct de vedere bio-motric. Marea majoritate a sportivelor de perspectivpă a loturilor de junioare și cadete a Romaniei au ales să evolueze în prima ligă. Nu cred că am avut la dispoziție jucătoare de 1,80 – 1,90 m din Romania pe care le-am refuzat să se alăture proiectului nostru. Din păcate trebuie să acceptăm că masa de sportive este redusă la nivel juvenil. Vom face tot ce este în puterea noastră să identificăm sportive tinere, de adevărată perspectivă, din județul nostru și poate chiar din țară. În această direcție vom desfășura un parteneriat cu LPS Pitești pentru a integra în rândurile noastre tinerele talente ale acestei grupări. Dar, repet, doresc să vorbim de performanță, nu de sport de masă, doresc să vorbim de elemente de reală perspectivă, care măcar din punct de vedere bio-motric să coresundă profilului jucătorului de volei de prformanță”.

În final vreau să spun că mă bucur să mă alătur acestei grupări pentru a doua oară și sper că, împreună cu iubitorii de volei din Pitești să readucem strălucirea de odinioară a volei-ului feminin, a mai spus Paul Bogdan , tehnicianul grupării din Piteşti.

Distribuiţi ştirea!

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamă

Urmărește-ne pe Facebook

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Reclamă

Case de pariuri online din Romania

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri gonews.ro

Arhivă știri

Categorii

Reclamă