Marius Dunca a vizitat Baza Nautică de la Bascov-Budeasa
Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, împreună cu președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, au făcut astăzi o vizită oficială la Baza Nautică Bascov- Budeasa, unde în perioada 27-30 iulie se va desfășura Campionatul Mondial de Kaiac-Canoe pentru juniori și tineret Under 23.
Ministrul Marius Dunca a dorit să vadă în ce stadiu se află pregătirile pentru concursul la care vor participa aproximativ 100 de țări și nu mai puțin de 1.600 de sportivi din întrega lume.
“Acest eveniment este important și pentru Consiliul Județean Argeș, pentru că e vorba atât de imaginea Argeșului, cât și de imaginea României și am lucrat intens pentru ca totul să se desfășoare la un nivel cât mai înalt”, a precizat președintele CJ Argeș Dan Manu.
Consiliul Județean Argeș a avut o contribuție majoră în asigurarea infrastructurii din zonă atât pentru celor două curbe situate pe traseele spre baza nautică: una în Budeasa, pe drumul dinspre Mărăcineni, traseu pe care vor sosi sportivii cazați în Mioveni, iar cea de-a doua în Bascov, dinspre DC 219 A Bascov-Budeasa spre tribună și Hotelul Star cât și pentru asfaltarea drumului care duce la bază.
De asemenea, în luna martie, ministrul Apelor, Adriana Petcu, a făcut o vizită în Argeș ocazie cu care președintele Dan Manu a solicitat și draga pentru decolmatarea lacului.
Text și foto: Consiliul Județean Argeș