Loredana Dinu: ”Evenimentul din Argeș a fost unul deosebit”
Loredana Dinu, campioana olimpică cu echipa de spadă feminin a României la Rio de Janeiro 2016, a fost prezentă pe 24 Octombrie la doua școli din Argeș, într-o acțiune de popularizare a scrimei.
Reamintim că în județ și-a deschis porțile primul club de scrima din județ, ACS Spadasinii Argeșeni.
Argeș Sport a stat de vorbă cu Loredana Dinu la aproape trei săptămâni după acest eveniment.
1.Care sunt impresiile dupa ce ai participat la evenimentul organizat în cele două școli din Argeș?
Am fost impresionată de cât de bine au fost organizate aceste evenimente și m-am bucurat să văd două săli de sport pline de copii dornici să practice sport. Mi-am dat seama că sunt copii disciplinați, respectuoși, educați, iar sportul nu era o noutate pentru ei. De aceea țin să-i felicit pe profesorii acestor copii, deoarece le-au insuflat dragostea pentru sport. Țin să mulțumesc autorităților locale care au sprijinit înființarea clubului de scrimă, directorilor celor două școli, de asemenea mari iubitori de sport, și nu în ultimul rând doamnei Cătălina Frântură, cea care a dezvoltat acest proiect.
2.Cum ți se pare ideea înființării unui club de scrimă în județul Argeș?
Mă bucură dezvoltarea acestui proiect, deoarece familia scrimei romanesti se mărește. Împreună putem face lucruri minunate și cel mai important este că, în sfarsit, în Pitești și Mioveni, copii au șansa să practice scrima. Este un sport complex , elegant și m-aș bucura să știu că aici se vor forma viitorii campioni olimpici.
3.Cât de mult va conta faptul că această disciplină are rezultate de excepție în țara noastră?
Scrima este un sport constant în ceea ce priveste performanta sportivilor nostri. De mai bine de 20 de ani, sportivii scrimeri au obținut rezultate notabile pentru Romania. Și se observă că de-a lungul timpului, rezultatele scrimei au dus la dezvoltarea acestei ramuri pe plan național. Chiar încercăm să acoperim cât mai multe zone ale țării.
4.Au fost receptivi cei mici, mai ales că e un sport nou?
Copiii au fost foarte încântați, dar mai ales foarte receptivi. Au încercat să mânuiasca sabia și floreta, iar asta le-a stârnit curiozitatea. Sper sa fie atat de curioși, încât să se înscrie la cursurile de scrimă.
5.De ce ai recomanda practicarea scrimei ?
Scrima este un sport al minții și m-a ajutat să mă dezvolt și să mă împlinesc. În afara dezvoltării fizice armonioase, aduce multiple beneficii copiilor. Scrima ajuta și la dezvoltarea mecanismelor gândirii, precum atenția, memoria sau creativitatea, impune o anumita disciplină, responsabilitate și conduită. Copiii învață să lucreze în echipă, într-un cadru organizat, învață să respecte adversarul și colegii. Și multe altele…
6.Crezi că ar trebui să existe o strategie națională pentru practicarea sportului, indiferent de disciplină?
Bineințeles! Fără o strategie pe termen mai lung, nu vom avea copii sănătoși și nici rezultate în sportul de performanță. Trebuie să avem obiective atat pe termen scurt, dar și pe termen lung și să construim la nivel național o strategie. Sportul trebuie să devină o prioritate națională.
7.Ai participat la numeroase competiții de anvergură, ce lucruri din afară ar putea fi introduse și la noi, fie că vorbim de inițiere sau de înalta performanță?
În primul rând e nevoie de o infrastructură bine pusă la punct. Un alt aspect este legat de antrenori. Este necesar să investim în antrenorii noștri . Antrenorul este mentor, părinte, prieten, lucrează cu sportivul perioade lungi de timp și tocmai de aceea trebuie să fie extrem de pregătit, atât din punct de vedere al specificului disciplinei sportive pe care o predă, cât și din punct de vedere pedagogic si psihologic. În afară de acestea, la fel ca în țările dezvoltate, este necesar să găsim metode pentru a atrage fonduri cât mai mari de la companiile private. Sunt foarte multe de făcut, dar mă întorc la ce vorbeam înainte. Este nevoie de resurse umane, materiale și de o strategie.
8.Te atrage o carieră viitoare în antrenorat sau ai alte planuri?
Deocamdată sunt implicată în alte proiecte, însă o vorbă de-a mea este: niciodată să nu spui niciodată 🙂