
Handbal feminin: Bianca Voica, convocată la lotul național de cadete

Municipiul Râmnicu Vâlcea va găzdui un puternic turneu handbal rezervat cadetelor, unde vor participa reprezentativele României, Ungariei, Poloniei și Slovaciei, acesta urmând să aiba loc între 16 și 18 februarie.
Din echipa pregătită de Carmen Buceschi si Mia Rădoi face parte și o handbalista de la LPS Viitorul Pitești, este vorba de Bianca Voica(foto,dreapta, ultima de pe rândul de sus).
Sportiva face parte și din Centrul Național de Excelență de la Brașov, iar la Pitești e pregătită de Nadina Dumitru și Luminița Iordache.
România va participa apoi la Jocurile Mediteraneene în Ungaria, va urma trofeul Carpați la Cluj, precum și la un Open în Suedia.
În 2019 cadetele vor fi prezente la Campionatul European.