FC Argeş remizează cu Hermannstadt, scor 1-1, în runda cu numărul 24
Într-o partidă încheiată cu puține momente în urmă, în runda 24 din Superligă, FC Argeș a terminat la egalitate, scor 1-1(1-1) meciul cu AFC Hermannstadt.Golurile confruntării de la Sibiu au fost marcate de Paraschiv (45+3) respectiv Garita(min.17)
Prima repriză a fost una în care gazdele au dominat, însă scorul a fost deschis camerunezul Garita încă din minutul 17, la o acţiune individuală în care acesta i-a ridiculizat pe apărătorii sibieni şi a înscris fără probleme.Sibienii au încercat să revină în joc şi au pus stăpânire pe joc, însă ocaziile nu au fost unele importante. În prelungirile primei reprize, portarul Micle s-a complicat la o minge pe care ar fi trebuit să o degajeze mult mai repede. Un adversar s-a interpus şi s-a dat 11 m, considerându-se că piteşteanul a avut o intervenţie imprudentă, egalitatea fiind restabilită de la punctul cu var de către Paraschiv, golgheterul gazdelor.
Era de aşteptat o repriză secundă mult mai alertă, în condiţiile în care ambele echipe ar fi avut nevoie de 3 puncte. Argeşenii au fost destul de combativi şi au facut ocazii prin Calcan şi Bassong, însă niciunul dintre cei doi nu a fost inspirat în faţa porţii, astfel că meciul se încheie cu un rezultat echitabil per total
FC ARGEȘ (4-2-3-1) : Micle – Tofan, Zebic, Constantin, Rizzi – Meza Colli, Njike – Jakolis, Bassong, Bertrand – Garita. Antrenor: Marius Croitoru. Pe parcursul meciului au mai intrat Calcan, Târcoveanu şi Turda, ultimul revenit după o accidentare destul de complicată.
Alb-violeţii sunt pe poziţia a 13-a în ierarhie, cu 25 de puncte şi vor juca în runda următoare acasă, cu Farul Constanţa.