FC Argeș administrează Oradei prima înfrângere din acest sezon, în FIBA Europe Cup
FC Argeș părăsește FIBA Europe Cup cu capul sus, cu o victorie în fața liderului grupei E, CSM CSU Oradea. Cu 3 victorii (toate acasă) și 3 înfrângeri, echipa piteșteană termină pe locul 2, dar nu avansează în faza a doua a competiției europene, deoarece nu se află în ierarhia primelor 6 echipe clasate pe locul 2 în grupele lor.
FC Argeș a luat-o tare pe CSM CSU Oradea, conducând după numai 70 de secunde cu scorul de 8-0, grație coșurilor înscrise de Price, Hill și Nistor. De altfel, lăudabilă intenția antrenorului Nebojsa Vidic care, deși nu era obligat într-un meci din FIBA Europe Cup, l-a trimis totuși în 5-ul de start pe tânărul Vlad Nistor!
Neînvinși în acest sezon din Europe Cup și LNBM Getica 95, orădenii au fost surprinși să fie luați pe sus de către vulturi și nu au avut replică cu adevărat decât în sfertul al 2-lea, și asta abia după ce alb-violeții se desprinseseră la 17 puncte (37-20)! Având în lot baschetbaliști valoroși, precum Tarolis, Petrilevicius, plus colonia de jucători americani, Oradea a dat startul revenirii cu un run de 12-0, iar la pauză adusese diferența la doar o cifră (43-36).
Pe parcursul sfertului al 3-lea gazdele au păstrat un joc dinamic, combinat cu aruncări reușite de la distanță, însă în anumite momente ale rotațiilor, se vedea că Oradea are un lot mult mai valoros. Astfel, la doar două minute de la intrarea în ultimul sfert, oaspeții au preluat conducerea pentru prima oară pe tabelă, culmea, după o fază extrem de spectaculoasă în 3, finalizată de Bobe Nicolescu (61-62).
Cum era de așteptat, finalul a fost incendiar, deoarece gazdele nu au renunțat la ideea de a administra Oradei prima înfrângere din sezon. FC Argeș a egalat la 66-66 și apoi în ultimul minut a preluat conducerea și s-a distanțat la două posesii (78-74). Cu toate că erau virtual calificați în faza a doua a FIBA Europe Cup, oaspeții au tras cu dinții să nu piardă, iar ultimele 10 secunde ale meciului au fost o adevărată loterie a faulturilor și aruncărilor libere, din care învingători au ieșit alb-violeții!
Victorie cu 80-78 și FC Argeș termină pe locul 2 în Grupa E a FIBA Europe Cup, însă șansele ca să avanseze în faza a doua a competiției sunt mici (la ora redactării articolului), deoarece nu se află printre cele 6 echipe de pe locul 2 cu cel mai bun palmares.
FC ARGEȘ – CSM CSU ORADEA 80-78
(27-15, 16-21, 16-19, 21-23)
ARGEȘ: Allen 17 (3x3p), Price 16 (4x3p), Djokovic 16 (2x3p), Hill 11 (2x3p), Jones 10, Nistor 5, Smith 5. Antrenor: Nebojsa Vidic
Au mai jucat: Fometescu, Antonescu, Țîbîrnă, Vanel
ORADEA: Brown 16 (4x3p), Tarolis 15 (3x3p), Richard 12 (3x3p), Petrilevicius 12, Williams 8, Pridgett 7 (1x3p), Nicolescu 6, Young 2. Antrenor: Cristi Achim
Au mai jucat: Torok, Năstruț
Arbitri: Mehmet Sahin, Duhan Koyici (ambii din Turcia), Emmouil Tsolakos (Grecia)
Foto: fiba.basketball