“Dublă” Ferrari în Marele Premiu din Bahrain, la debutul în noul sezon F1 – Cronica Sportivă
1. Americanul Taylor Fritz, locul 20 ATP, a câştigat, duminică, turneul de Masters 1.000 de la Indian Wells, după ce l-a învins, în finală, cu scorul de 6-3, 7-6 (5), pe spaniolul Rafael Nadal, locul 4 ATP. Fritz, 24 de ani, a devenit primul american care se impune la competiţia din deşertul californian după Andre Agassi, în 2001, şi cel mai tânăr după Novak Djokovici, din 2011. Nadal, 35 de ani, încheie astfel o serie de 20 de victorii la rând pe care le-a obţinut de la începutul anului. News.ro
2. Iga Swiatek, locul 4 WTA, a câştigat turneul de categorie WTA 1.000 de la Indian Wells, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-4, 6-1, pe Maria Sakkari din Grecia, locul 6 WTA. După al cincilea trofeu din carieră, al doilea din acest an, poloneza de 20 de ani, care a eliminat-o pe Simona Halep în semifinale, va urca pe locul 2 WTA. Şi Sakkari promovează în clasament, până pe locul 3.
3. Formaţia FCSB a învins, duminică, în deplasare, scor 3-2, echipa FC Argeş, într-un meci din etapa a doua a play-off-ului Ligii 1, în care trei goluri s-au marcat din penalti şi un jucător de la gazde a fost eliminat. Ultimul gol al învingătorilor a venit în minutul 90+4.FCSB s-a apropiat astfel la cinci puncte de liderul CFR Cluj. News.ro
4. Formaţia Dinamo a remizat, duminică, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a doua a play-out-ului Ligii 1. News.ro
5. FC Harmannstadt a învins, miercuri, pe teren propriu, la Mediaş, pe Unirea Slobozia, în etapa I a play-out-ului Ligii 2 Casa Pariurilor. În primul meci al etapei, desfăşurat sâmbătă, Petrolul şi U Cluj au remizat, scor 0-0, pe terenul primei echipe. Partida Concordia Chiajna – CSA Steaua se dispută luni, de la ora 18.00. În urma acestui succes, Hermannstadt a urcat pe locul 2, cu 44 de puncte, după Petrolul, 50 de puncte. U Cluj coboară pe locul 3, cu 43 de puncte. Unirea Slobozia rămâne pe locul 6, cu 33 de puncte, după CSA Steaua, 37 de puncte şi Concordia, 36 de puncte.
6. FRF a anunţat, duminică seară, că portarul echipei UTA Arad, Florin Iacob, convocat pentru meciurile cu Grecia şi Israel, nu se poate prezenta la naţională. News.ro
7. Fotbalistul echipei Gaziantep FK, Alexandru Maxim, a înscris un gol şi a reuşit două pase decisive la meciul de duminică, de pe teren propriu, cu Galatasaray, scor 3-1, din etapa a XXX-a a campionatului Turciei. Maxim a marcat din penalti, în minutul 71. El a pasat decisiv la golurile lui Djilobodji ‘45+4 şi Figueiredo ’81. Gaziantep a revenit de la 0-1, după ce Galatasaray a înscris prin Gomis, în minutul 34. Alexandru Maxim a evoluat pe toată durata partidei, la fel colegul său de la Gaziantep, Alin Toşca. La Galatasaray, Olimpiu Moruţan a jucat până în minutul 69. El a primit un cartonaş galben în minutul 22. Alexandru Cicâldău a fost rezervă neutilizată. Gaziantep FK ocupă locul 12 în clasament, cu 40 de puncte, în timp ce Galatasaray este pe 15, cu 38 de puncte, nouă puncte peste Altay Izmir, de pe locul 17, retrogradabil. Lider este Trabzonspor, care are 70 de puncte.
8. Formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu şi la care joacă Alexandru Mitriţă, a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa AEK Atena, într-un meci din play-off-ul campionatului Greciei. Mitriţă a jucat până în minuntul 67. PAOK ocupă locul doi în clasament, cu 59 de puncte, în timp ce AEK este pe trei, cu 47 de puncte. Lider este Olympiakos, care are 69 de puncte.
9. Echipa de volei feminin Volei Alba Blaj a câştigat, duminică, la Turneul Final Four de la Mioveni, trofeul Cupa României, după finala cu campioana en-titre CSM Târgovişte. Volei Alba Blaj s-a impus în finala competiţiei cu scorul de 3-1, pe seturi 28-30, 26-24, 25-12, 25-22.
10. Monegascul Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, Marele Premiu al Bahrainului, prima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Colegul său de la Ferrari Carlos Sainz s-a clasat pe locul doi, întregind prima “dublă” a Scuderia după 12 ani. O altă surpriză la Sakhir a reprezentat-o faptul că niciunul dintre piloţii Red Bull nu a terminat cursa. Campionul mondial Max Verstappen a abandonat cu trei tururi înaintea finalului, de pe locul 2, iar Sergio Perez, în ultimul tur, de pe locul 4, aparent din cauza unei similareprobleme mecanice. În aceste condiţii, Lewis Hamilton de la Mercedes a trecut linia de sosire al treilea, urmat de colegul său, George Russell. Locurile 5-10 au fost ocupate de Kevin Magnussen (Haas), Valtteri Bottas (Alfa Romeo), Esteban Ocon (Alpine), Yuki Tsunoda (AlphaTauri), Fernando Alonso (Alpine) şi Guanyu Zhou (Alfa Romeo). Etapa a doua, Marele Premiu al Arabiei Saudite, va avea loc săptămâna viitoare, la Jeddah.
11. Franţa a reuşit să câştige pentru prima dată Turneul Celor Şase Naţiuni după 12 ani şi după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 25-13 (18-6), reprezentativa Angliei.Franţa a făcut a zecea oară Marele Şlem, câştigând toate meciurile disputate, 37-10 cu Italia, 30-24 cu Irlanda, 36-17, în Scoţia, şi 13-9, în Ţara Galilor. News.ro
12. Vedeta echipei Los Angeles Lakers, LeBron James, a devenit al doilea marcator din istoria NBA după ce l-a depăşit pe Karl Malone, 36.928 de puncte, în clasamentul „all-time”. James are acum 36.947 de puncte şi recordul deţinut de Kareem Abdul-Jabbar, de 38.387 de puncte, stabilit în 1989, nu mai pare de neatins. News.ro
13. Pilotul spaniol al echipei Honda Marc Marquez a căzut de două ori sâmbătă, în timpul calificărilor pentru Marele Premiu al Indonezei, a doua etapă a Campionatului Mondial de MotoGP, şi încă o dată, rău, duminică, în tururile de încălzire. Din acest motiv, multiplul campion mondial a ratat cursa de pe circuitul de la Mandalika. News.ro
14. Portughezul Miguel Oliveira (Red Bull KTM) a câştigat, duminică, Marele Premiu al Indoneziei, a doua etapă a Campionatului Mondial de MotoGP. News.ro
15. Naţionala Australiei se confruntă cu mai multe cazuri de infectare cu virusul Sars-CoV-2 înaintea meciurilor decisive pentru calificarea la Cupa Mondială din Qatar. News.ro
16. În etapa a XXIX-a din LaLiga, Barcelona a evoluat spectaculos pe Santiago Bernabeu, ca în zilele de glorie şi a învins, cu 4-0 (2-0), pe Real Madrid, de la care a lipsit golgheterul Karim Benzema, accidentat. Au marcat Aubameyang de două ori, Araujo şi Ferran Torres. Alte rezultate: Espanyol – Mallorca, 1-0, Cadiz (fără Florin Andone) – Villarreal, 1-0, Celta Vigo – Betis Sevilla, 0-0, FC Sevilla – Real Sociedad, 0-0. Clasament: Real Madrid – 66 de puncte, FC Sevilla – 57, FC Barcelona – 54 şi un meci mai puţin, Atletico Madrid – 54, Betis – 50 de puncte, Real Sociedad – 48.
17. Echipele Manchester City, Crystal Palace şi Liverpool s-au calificat, duminică, în semfinalele Cupei Angliei, după victoriile obţinute în sferturi. Manchester City a învins în deplasare pe Southampton, scor 4-1, Crystal Palace s-a impus acasă, cu scorul de 4-0, în faţa echipei Everton, iar Liverpool a câştigat, cu 1-0, pe terenul echipei Nottingham Forest, echipă din liga secundă. În penultimul act a mai obţinut calificarea, sâmbătă, echipaChelsea. Confruntările din penultimul act al competiţiei vor fi Manchester City – Liverpool şi Chelsea – Crystal Palace.
18. Formaţia Paris Saint-Germain a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-0, de echipa AS Monaco, într-un meci din etapa a XXIX-a a campionatului Franţei. În derbiul pentru locul 2 din Ligue 1, Olympique Marseille a trecut, cu 2-1, de Nice. Alte rezultate: Angers – Brest, 1-0, Bordeaux – Montpellier, 0-2, Lorient – Strasbourg, 0-0, Rennes – Metz, 6-1, Reims – Olympique Lyon, 0-0. Clasament: PSG – 65 de puncte, Marseille – 53 de puncte, Rennes – 52 de puncte, Nice – 50 de puncte, Strasbourg – 48 de puncte.
19. Borussia Dortmund a reuşit doar o remiză, scor 1-1, pe terenul echipei FC Koln, în etapa a XXVII-a din Bundesliga şi se îndepărtează de liderul Bayern Munchen. În alte meciuri, Bayer Leverkusen s-a impus, în deplasare, cu 2-0, în faţa formaţiei Wolfsburg, iar RB Leipzig şi Eintracht Frankfurt au remizat, scor 0-0, pe terenul primei echipe. Clasament: Bayern – 63 de puncte, Dortmund – 57 de puncte, Leverkusen – 48 de puncte, RB Leipzig – 45 de puncte, Freiburg – 45 de puncte.
20. Juventus Torino a învins, pe teren propriu, cu 2-0, pe Salernitana (fără Radu Drăguşin), în etapa a XXX-a din campionatul italian şi pune presiune pe podiumul Serie A. În derbiul Capitalei, AS Roma a întrecut, acasă, pe Lazio (fără Ştefan Radu). Alte rezultate: Venezia – Sampdoria, 0-2, Empoli – Verona, 1-1, Bologna – Atalanta (Valentin Mihăilă a intrat în minutul 46), 0-1. Clasament: AC Milan – 66 de puncte, Napoli – 63 de puncte, Inter 60 de puncte şi un meci mai puţin, Juventus, 59 de puncte, AS Roma – 51 de puncte, Atalanta – 51 de puncte, Lazio – 49 de puncte.
21. Tottenham a învins, duminică, pe teren propriu, cu 3-1, pe West Ham United, în etapa a XXX-a din Premier League. Într-un alt meci, Leicester a învins, tot pe teren propriu, cu 2-1, pe Brentford. Clasament: Manchester City – 70 de puncte, Liverpool – 69 de puncte, Chelsea – 59 de puncte şi un meci mai puţin, Arsenal – 54 de puncte şi un meci mai puţin, Tottenham – 51 de puncte, Manchester United – 50 de puncte, West Ham – 48.
22. Christian Eriksen a fost testat pozitiv cu coronavirus, astfel că nu se va putea prezenta luni la naţionala Danemarcei, cum era programat. Mijlocaşul fusese convocat la prima reprezentativă la nouă luni după ce a suferit un stop cardiac pe teren, la meciul cu Finlanda de la Euro-2020. News.ro
23. Atletul suedez Armand Duplantis şi-a îmbunătăţit recordul mondial la săritura cu prăjina, la Campionatele Mondiale de atletism de la Belgrad. Cu o performanţă de 6 metri şi 20 de centimetri, reuşită din a treia încercare după două ratate, sportivul de 22 de ani a obţinut primul titlu mondial din carieră. Precedentul său record, 6,19 metri, a fost stabilit la 7 martie, tot la Belgrad. News.ro
24. Programul transmisiunilor sportive de luni:
CS Mioveni – Chindia Târgovişte, Liga 1 Casa Pariurilor (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+) – 20.30;
Concordia Chiajna – CSA Steaua, Liga 2 Casa Pariurilor (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport) – 18.00;
Tenerife – Almeria, LaLiga 2 (Telekom Sport 2, Look Sport 2) – 22.00;
Cupa României la futsal (Digi Sport 4) – 18.00.