Cupa Satelor la oină va avea un format nou
Potrivit paginii oficiale de Facebook a Federaţiei, Cupa Satelor la Oină într-o nouă formulă prin implicarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale!
Începând de anul acesta, Cupa Satelor la Oină va fi organizată într-un nou format, în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Astfel, după aproape 30 de ani, se reia parteneriatul cu MADR în organizarea acestei frumoase competiții .Prin acest proiect, derulat cu participarea primăriilor din mediul rural, am lansat provocarea de a practica acest sport pentru toții copii de la sate.Împreună cu echipa deosebită care va gestiona acest proiect din partea ministerului, vom readuce acest sport în mediul unde odinioară aveau loc cele mai frumoase dispute, potrivit oficialilor Federaţiei Române de oină.
Competiția, care se adresează echipelor de juniori III (maxim 14 ani / poate participa orice tip de structură sportivă din mediul rural), a fost promovată către peste 1000 de comune din mediul rural.
Înscrierea se poate face până pe data de 15 iunie, iar competitia va avea loc în perioada iunie-septembrie. Mai multe informații despre întrecere găsiți pe site-ul Federației www.froina.ro la secțiunea Cupa Satelor.