Selectați Pagina

CSO Voluntari își ia revanșa și o elimină pe BCM U FC Argeș din Final 8 al Cupei României

CSO Voluntari își ia revanșa și o elimină pe BCM U FC Argeș din Final 8 al Cupei României

La fix o lună de la ultimul meci oficial, BCM U FC Argeș a dat din nou peste CSO Voluntari, în fața căreia se impusese în campionat la doar un singur punct (81-80), într-un final de infarct. În sferturile de finală ale Cupei României, finalul dramatic de acum o lună s-a repetat în oglindă, cu formația ilfoveană învingătoare și calificată în semifinale: CSO Voluntari – BCM U FC Argeș 75-74 (23-19, 14-23, 21-14, 17-18).

7 februarie 2021, Sala ”Gabriela Szabo” din Voluntari:
Minutul 39:30, CSO Voluntari conduce cu 80-77. Gazdele beneficiază de patru aruncări libere în ultimele două atacuri, dar Hickey și Joseph le ratează, incredibil, pe toate, iar Fitzpatrick și Măciucă aduc victoria Piteștiului în ultima secundă a meciului!

6 martie 2021, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca:
Minutul 38:42, BCM U FC Argeș conduce cu 74-70. Talton face pași, iar Măciucă ratează o aruncare de 3p, iar Voluntariul se apropie la 74-72 și are trei aruncări libere pentru un fault la o aruncare de 3p asupra lui Lee. Spre deosebire de conaționalii lui acum o lună, Lee le marchează pe toate și aduce victoria echipei sale cu o singură secundă înainte de sirenă!

Două finaluri diferite între două echipe de valori sensibil echilibrate. Tinerii Piteștiului au crescut mult în valoare, mai ales după prestațiile apreciate la echipa națională, a revenit și Gary Talton, dar Voluntariul continuă să fie revelația acestui nou sezon. Alb-violeții au condus la pauză cu 5 puncte diferență (42-37), au avut 4 puncte cu un minut înainte de final, au avut procente mai bune la aruncările la coș (84% – 73%), au avut mai multe pase decisive și blocaje, dar statisticile nu îți câștigă și meciurile dacă nu ai și un pic de șansă.

BCM U FC Argeș se întoarce după doar un singur meci acasă, deși își propusese un weekend lung la Cluj-Napoca, în Final 8 al Cupei României, și pregătește returul de campionat care va începe chiar cu un turneu la Pitești, în 14-17 martie, cu Focșani, Miercurea Ciuc și Sibiu adversare.

Marcatorii ”vulturilor” au fost: T. Gheorghe (15), Jeremic și Bishop (câte 14), Jevtovic și Măciucă (câte 9), Fitzpatrick (5), Talton (4), Voinescu și Gajovic (câte 2).

Foto: BCM U FC Argeș

Distribuiţi ştirea!

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamă

Reclamă

Urmărește-ne pe Facebook

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Reclamă

Case de pariuri online din Romania

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri gonews.ro

Arhivă știri

Categorii

Reclamă