CS Dacia Mioveni a câștigat ediția 1 a Cupei „Adrian Ștefan” după 30-17 cu CS Activ Prahova
Echipa feminină de handbal a disputat ieri ultimul meci amical dinaintea startului Ligii Florilor MOL. În cadrul Cupei „Adrian Ștefan”, organizată în memoria fostului președinte al clubului, decedat în anul 2020, CS Dacia Mioveni s-a impus cu scorul de 30-17 (13-9) în fața divizionarei secunde CS Activ Prahova Ploiești.
CS Dacia Mioveni a jucat în această vară mai multe partide de pregătire în compania echipelor bune din campionatul românesc, cum ar fi Rapid, Vâlcea sau Cisnădie. Ieri seară, aceste meciuri au luat sfârșit odată cu jocul împotriva formației la care evoluează Patricia Vizitiu, trecută sezonul trecut și pe la Mioveni: CS Activ Prahova Ploiești. După o evoluție bună și un meci frumos, Dacia s-a impus cu scorul de 30-17 (13-9). S-au remarcat în mod deosebit 3 dintre noile achiziții făcute în această vară: ex-rapidista Claudia Constantinescu (golghetera meciului), croata Dora Krsnik și sârboaica Bojana Milic.
Înainte de startul meciului, clubul și-a prezentat lotul cu care va aborda al treilea sezon consecutiv în Liga Florilor MOL.
Portari:
12. Ana Maria Mîrcă
21. Mădălina Ion
55. Noemi Dumitrașcu
Pivoți:
9. Irina Chiș Ivan
18. Sarah Darie
28. Roxana Cîrjan
Centri:
5. Judith Vizuete (SPANIA)
10. Dora Krsnic (CROAȚIA)
13. Roxana Beșleagă
Interi stânga:
8. Ioana Alexandra Georgescu
93. Bojana Milic (SERBIA)
94. Claudia Constantinescu
Interi dreapta:
29. Laura Popa Moldovan
67. Ștefania Lazăr
Extreme stânga:
17. Bianca Sărățeanu
23. Marina Ilie
99. Raluca Nicolae
Extreme dreapta:
3. Geanina Nițu
7. Ana Maria Simion
Director tehnic: prof. Paul Mihăilă
Antrenor principal: Goran Kurtes
Antrenor secund: Alin Oprescu
Preparator fizic: Nemanja Tomic
Maseur: Dana Florescu
Kinetoterapeut: Iulia Buncilă
Foto: Mihai Nițoiu