
Artizanul salvării, antrenorul turc Gokhan Keskin: „Nu m-am temut de retrogradare”

FC Argeș Volei s-a salvat ieri de la retrogradare, deși nimeni nu mai dădea nicio șansă echipei alb-violete. Artizanul acestui succes a fost antrenorul turc Gokhan Keskin, cel care a transformat vulturul muribund de pe siglă într-o pasăre Phoenix câștigătoare.
FC Argeș Volei a trăit un sezon intens, marcat de o mulțime de probleme, greșeli și dezamăgiri. A întârziat nepermis de mult formarea unui lot înainte de începerea campionatului, a adus un antrenor cubanez care nu s-a adaptat deloc la voleiul european, a transferat două jucătoare cubaneze care nu au jucat aproape deloc un an întreg și lista poate continua.
Drept urmare, echipa a fost ciuca bătăilor în prima parte a campionatului. Orice adversar își contabiliza un 3-0 lejer înaintea meciurilor cu FC Argeș Volei, indiferent dacă era de top sau oarecare. Fetele erau demoralizate și marcate de un val de neputință: servicii aiurea, preluări ca la copii și juniori, atacuri în fileu sau în tribune!
La începutul lunii noiembrie a fost angajat Gokhan Keskin
La un moment dat, pe la mijlocul parcursului dezastruos, conducerea a făcut o mișcare care s-a dovedit a fi foarte inspirată: l-a adus pe un tânăr antrenor turc, căruia i-a dat încredere totală. Gokhan Keskin (36 de ani) și-a făcut ucenicia în staful Eczacibasi, apoi a fost secund la mai multe cluburi, printre care și Beșiktaș, și principal la Konya Belediyespor.La primul meci pe banca echipei, Gokhan Keskin a fost surprins punându-și mâna în cap după numărul mare de greșeli al jucătoarelor lui. Însă, la chiar primul interviu acordat după meci, a promis că va pune lucrurile la punct și va elimina aproape total aceste gafe uluitoare.
Ghinionul a făcut ca într-un interval destul de scurt, FC Argeș Volei să joace cu cinci dintre cele mai puternice echipe din campionat: în ordine, CSM Volei Alba Blaj, CSM Târgoviște, CSO Voluntari, Corona Brașov și Dinamo. Astfel, deși a existat un reviriment în jocul fetelor, acesta nu a putut fi concretizat și în rezultate.
Dar Gokhan Keskin a continuat să muncească cu elevele sale, alături de antrenorul secund Roxana Davidescu, preparatorul fizic Bogdan Vâlcu și ceilalți membri ai stafului. Victoria de la București cu CSM a venit ca un șoc pentru toată lumea! Era un prim semn că FC Argeș Volei respiră, chiar dacă de pe ultimul loc al clasamentului.
Până la finalul sezonului regulat, a rămas singura victorie. Urma confruntarea cu retrogradarea pe masă cu CS Universitatea Cluj-Napoca, echipă care o bătuse de două ori pe FC Argeș Volei.
Cele trei meciuri din playout au fost senzaționale! Tot ce s-a lucrat bine în aceste luni de la venirea lui Gokhan Keskin a fost pus în practică și alb-violetele au revenit de la Cluj-Napoca cu două victorii: 3-0 și 3-1. Ieri, la Pitești, după un nou joc foarte bun, FC Argeș Volei a învins din nou cu 3-0 și s-a salvat de la retrogradare.
Gokhan Keskin: „Progresul necesită timp”
După meci, i-am solicitat antrenorului turc un scurt interviu:
A.S. – Coach, în sfârșit am reușit! Rămânem în Divizia A1!
G.K. – Am așteptat acest moment tot campionatul! Ne-am străduit din răsputeri în timpul meciurilor în sezonul regulat, dar nu am putut atinge acest nivel care ne-a permis să rămânem în prima ligă. Acum suntem fericiți! Am jucat trei meciuri consecutive împotriva principalului nostru adversar și le-am câștigat pe toate. Sunt foarte fericit că am învins astăzi în fața publicului nostru. Asta înseamnă foarte mult pentru mine.
A.S. – V-a fost teamă în acest sezon de retrogradare?
G.K. – Nu, nu, niciodată! Nici măcar nu m-am îndoit! Îmi doream rezultate mai bune, dar progresul necesită timp. Ne-am dezvoltat jocul mult în timpul campionatului, dar nu am concretizat asta și în puncte. Acum culegem roadele muncii noastre asidue. Nu m-am gândit niciodată că vom retrograda!
A.S. – A fost cel mai bun meci al dvs. de la venirea aici?
G.K. – Nu pot spune că acesta a fost cel mai bun, fiindcă am jucat bine și împotriva Brașovului, cu Alba Blaj am jucat bine, de asemenea, dar la urma urmei aceste trei victorii cu Clujul ni le vom aminti la sfârșitul campionatului. Ca antrenor, am simțit un progres și în alte meciuri, dar nu le mai amintesc pe acelea. Am câștigat trei meciuri în barajul de retrogradare și asta este cel mai important.
A.S. – Ce se va întâmpla de acum încolo?
G.K. – Vom juca pentru locul 9. Vom juca împotriva CSM București prima oară pe 5 aprilie. Ne vom pregăti intens pentru acest meci după 3 zile libere. Vom vedea. Vrem să terminăm pe cea mai înaltă poziție posibilă și abia apoi, după ce se termină campionatul, putem să începem să ne gândim la ce urmează.
În link aveți un articol de pe site-ul Doar Volei, în care este elogiat antrenorul turc, semn că munca acestuia la FC Argeș Volei nu a trecut neobservată.