AMR 5 | Fanii baschetului numără zilele până la primul meci de acasă
Sâmbătă, 5 octombrie, este una dintre cele mai așteptate zile pentru fanii baschetului din Pitești! Este cea în care FC Argeș joacă primul meci oficial pe propriul teren, după o pauză de 4 luni și jumătate.
Sezonul a început de 3 săptămâni, dar FC Argeș nu a apucat încă să evolueze în fața propriilor fani, în Pitești Arena. În Cupa României “vulturii” au stat, fiind calificați în faza următoare, iar primele două meciuri le-au jucat în deplasare: la Timișoara (victorie cu 81-72) și la Rm. Vâlcea (înfrângere cu 63-68).
Atât de mare este dorința suporterilor alb-violeți de a-și vedea echipa la lucru pe viu, încât galeria “Cuibul vulturilor” a fost prezentă atât la meciurile de la Timișoara, cât și în Zăvoi (foto).
Dar, așteptarea fanilor baschetului este aproape de final, fiindcă s-a intrat în ultima săptămână înainte de primele două meciuri de acasă! Sâmbătă, 5 octombrie, FC Argeș va întâlni Steaua în cadrul etapei a 3-a a LNBM Getica 95, cu începere de la ora 18:00, iar miercuri, 9 octombrie, va juca în FIBA Europe Cup cu Parnu Sadam, de la ora 19:00.
Pentru cei care doresc să își achiziționeze bilete la aceste două meciuri, există două două modalități: la casieria Pitești Arena sau online.
Casieria Pitești Arena este deschisă, pentru iubitorii baschetului după următorul program:
Marți: 10:00 – 15:45
Miercuri: 10:00 – 15:45
Joi: 10:00 – 18:00
Vineri: 10:00 – 14:00
Sâmbătă: 12:00 – 18:15
Online, tichetele pot fi procurate de pe www.biletesmart.ro/pitesti .
Se pot cumpăra atât bilete pentru meciurile din Liga Națională și FIBA Europe Cup, cât și abonamente.
Foto: FC Argeș Basketball