Alexandru Pelici, noul tehnician al Mioveniului
Singura echipă a județului ce evoluează în eșalonul al doilea, CS Mioveni, a început astăzi pregătirea pentru sezonul 2016-2017. Argeșenii au un nou antrenor principal, Alexandru Pelici, acesta urmând să fie ajutat de secunzii Iordan Eftimie, Mihai Olteanu și de antrenorul cu portarii, Iulian Ilie.
Galben-verzii se vor pregăti o săptămână în localitate, după care este programat un cantonament montan la Cheile Grădiștei, în perioada 3-14 Iulie. Va urma apoi o nouă perioadă de pregătire, dar și de jocuri amicale, până la începerea campionatului.
Ionuț Stoica( CSM Râmnicu Valcea), Bogdan Stancu, Iamandi( SCM Pitești) sunt pentru moment noutățile din lot, urmând ca în perioada următoare să mai fie aduși si alți fotbaliști. Unul dintre aceștia este Boboc( U Cluj), acesta urmând sa devină jucătorul Mioveniului doar după ce va fi declarat liber de contract.
Au lipsit astăzi Bogdan Stoica, Ali Calvin Tolmbaye, Cătălin Torişte, Cătălin Stan (contracte expirate), iar Valentin Sima, Eduard Neacşu, Eduard Florescu şi Rareş Lazăr au fost învoiți.
Lotul prezent astăzi la primul antrenament de pe stadionul Orășenesc este format din următorii jucători:
Portari: Flavius Croitoru, Octavian Popescu, Bogdan Preda, Oprea
Fundaşi: Bogdan Vişa, Ciprian Negoiţă, Bogdan Stancu, Costinel Gugu, Andrei Tirică, Mihai Şchiopu, Eduard Stoica
Mijlocaşi: Roberto Ayza, Andrei Traşcu, Ciprian Biceanu, Daniel Iancu, Alin Popa, Marius Gălan, Adrian Iamandi, Victor Mazilu, Răducu Lupu
Atacanţi: Mihai Vintilă, Cosmin Năstăsie, Andrei Nilă, Sebastian Ivan
Sursa foto: Silviu Constantin