Selectați Pagina

Descoperim oina la Memorialul „Constantin Dumitrescu și Soții Stanciu”

Descoperim oina la Memorialul „Constantin Dumitrescu și Soții Stanciu”
Distribuiţi ştirea!

Echipa de implementare a proiectului „Centrul Țițești – nod local al rețelei Multisport” este angrenată într-un proces fără precedent de descoperire a jocului sportiv românesc, în mai multe școli și licee din județul Argeș.
Au fost alcătuite două echipe de lucru, iar mobilizarea membrilor acestora, trimiși în mijlocul beneficiarilor pentru a desfășura sesiunile de descoperire, a reușit să atragă aprecierea fiicei profesorului Dumitrescu – fiul al satului, manifestată printr-un mesaj publicat în spațiul virtual:

„O inițiativă foarte bună! Vă admir și vă respect! Nu am văzut o asemenea mobilizare din vremea când tatăl meu era „pe val”. Felicitări și e minunat că faceți acest lucru.”, a declarat Ligia Dumitrescu

Prima sesiune, desfășurată în perioada 23 – 26 septembrie, a reunit un număr de aproximativ 150 de elevi din 7 unități de învățământ. Echipa formată din Oliver Ioniță și Victor Popa a organizat activitățile desfășurate la școlile din Boțești, Beleți-Negrești, Priboieni, respectiv la Liceul Teoretic „Ion Mihalache” din Topoloveni. De asemenea, echipa formată din Monica Ilie și Gheorghe Stoica a coordonat activitatea la școlile din Conțești și Bălilești, respectiv la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni.

Colaj de fotografii din cadrul primei sesiuni a activităților de descoperire

„Copiii de la cele două școli au fost încântați de ideea de a redescoperi jocul de oină, iar curiozitatea lor ne-a ajutat să arătăm partea frumoasă a acestui sport. Aceștia s-au lăsat purtați de jocurile de mișcare propuse, pierzând chiar noțiunea timpului și uitând că ora se terminase. La plecare, aceștia ne-au spus că ne mai așteaptă și în perioada următoare și ne-au întrebat când vom mai reuși să ajungem la școlile lor.
A doua vizită a fost la Liceul Tehnologic din Mioveni, unde am observat că elevii au mai avut contact cu acest joc și nu s-au arătat plictisiți, ba din contră, au avut o dorință mai mare de a se antrena și au fost foarte deschiși, câțiva dintre aceștia au specificat că ne mai așteaptă la un antrenament și poate chiar la un meci. Printre elevi am întâlnit chiar câțiva care au participat în vară la Campionatul Național de Oină pentru Juniori.
M-am simțit foarte bine, am vizitat locuri noi și am căutat să transmit prin publicarea în spațiul virtual a materialelor foto și video, momentele plăcute din cadrul acestor activități prin care mi-am petrecut timpul liber într-un mod plăcut și armonios”, a declarat Monica Ilie.

Vestea derulării proiectului a ajuns și la elevii și cadrele didactice de la Liceul Tehnologic din Topoloveni, acolo învățând foști elevi ai școlilor din zonă unde se practică jocul de oină, iar în urma unei prime discuții cu doamna director Florina Teodora Biculescu, respectiv cu doamna profesor Mihaela Manac, s-a convenit includerea unității de învățământ în lista partenerilor, beneficiarii urmând să fie angrenați în activitățile proiectului.

A doua sesiune s-a desfășurat în perioada 10 – 12 octombrie, debutând cu o activitate în cadrul Școlii Gimnaziale „Negru Vodă” din Pitești, ai cărei elevi și profesori au solicitati includerea în proiect, în urma participării în luna august, la Tabăra de inițiere în oină, organizată în colaborare cu Muzeul Golești și coordonată de doamna Cristina Boțoghină. Doamna profesor Georgeta Manole ne-a facilitat promovarea la nivelul școlii, în special la nivelul claselor primare.

De această dată, componenți ai Clubului Sportiv Olimpicii și anume Denis Petrescu, Marian Toma și Sebastian Vuță, au exemplificat desfășurarea jocului de „oină în 6”, alături de Gheorghe Stoica, Oliver Ioniță și Victor Popa.

Echipa de lucru formată din Oliver Ioniță și Victor Popa a revenit la Liceul Tehnologic Topoloveni, în urma discuțiilor din sesiunea anterioară, unde s-a desfășurat o primă activitate, la care au participat și câțiva elevi care au mai practicat jocul de oină în perioada gimnaziului și care au contribuit la o mai bună înțelegere a jocului. În activitatea de la liceu se impune menționată și implicarea domnului Gelu Diță, fost jucător al echipei de oină Viață Nouă Olteni din județul Teleorman,care a însoțit echipa, oferind îndrumări liceenilor direct pe terenul de sport din curtea unității. Activitatea desfășurată în Topoloveni urma să fie adusă la cunoștință și reprezentanților administrației publice locale așa că cei trei au acceptat invitația domnului Bogdan Marcolea, întâlnirea fiind facilitată de domnul Dan Pavel.

Cea de-a doua sesiune a totalizat angrenarea a aproximativ 100 de elevi din 6 unități de învățământ, și anume Școala Gimnazială „I.C. Lăzărescu” Țițești, Școala Gimnazială Conțești, Școala Gimnazială Bălilești, Liceul Tehnologic Construcții Mașini Mioveni, Liceul Tehnologic Topoloveni și Liceul Teoretic „Ion Mihalache” Topoloveni.

A treia sesiune, desfășurată în săptămâna 14-19 octombrie, a debutat cu o serie de activități de promovare și descoperire, alături de elevii din ciclul primar al Liceului Tehnologic Topoloveni, care au avut ocazia să afle mai multe despre sportul nostru național prin jocurile de mișcare la care au fost angrenați în sala de sport. Activitățile au continuat la școlile din Boțești, Beleți-Negrești și Priboieni, încheindu-se tot la Topoloveni, de data aceasta cu participanți din rândul elevilor de liceu. La această sesiune au participat aproximativ 90 de beneficiari din cele 4 unități de învățământ menționate anterior.

La finalul acestei sesiuni a avut loc la Pitești o întâlnire între membrii echipei de lucru și domnul Cristi Stanciu, fiul profesorilor Maria și Gheorghe Stanciu, în vederea pregătirii celui mai important eveniment din calendarul proiectului, și anume „Memorialul Constantin Dumitrescu și soții Stanciu” la oină.

Cea de-a patra sesiune va avea loc în perioada 21 – 25 octombrie, iar la finalul acesteia, toate școlile și liceele incluse în proiect vor avea ocazia să participe la evenimentul ce se va desfășura în Comuna Țițești, în data de 26 octombrie 2024.

Beneficiarii au descoperit și exersat în perioada celor trei sesiuni elementele de bază ale jocului de oină (pasarea, țintirea, apărarea, servirea și lovirea cu bastonul) utilizând materialele didactice specifice (mingi de oină și bastoane) dar și generale (cercuri și conuri). Au fost desfășurate ateliere interactive în cadrul cărora s-au executat elemente tehnice asemănătoare și altor sporturi (aruncarea mingii și pasarea pe poziție viitoare, din handbal, servirea mingii din tenisului de masă și altele), cadrele didactice propunând echipei de descoperire astfel de elemente tehnice inspirate din ramura sportivă în care s-au specializat. La jocul de oină în 11 jucători intervin și elemente asemănătoare altor sporturi, spre exemplu voleibalarea mingii pentru minimizarea distanței la care se joacă „prinsul la mijloc”. De asemenea, s-au construit și exersat diferite faze de joc prin desfășurarea unor meciuri de oină în 6 jucători (parcurgerea și apărarea în cadrul culoarelor de ducere și întoarcere la „repriza de la baston”, respectiv recuperarea mingii, pasarea și țintirea din cerc a adversarului la „repriza de la prindere”), dar și elementele specifice începutului și finalului de joc, alături de cadrele didactice, care au arbitrat împreună cu membrii echipei meciurile desfășurate.

După cum am menționat mai înainte, sâmbătă, în data de 26 octombrie, începând cu ora 10, vă invităm să celebrăm 75 de ani de la primul joc de oină desfășurat la Țițești, între echipa Școlii Normale din Câmpulung (actualmente Colegiul Național Pedagogic Carol I) și echipa comunei, în cadrul celei de-a VI-a ediție a Memorialului „Constantin Dumitrescu și soții Stanciu” la oină, ce se va desfășura la baza sportivă din cadrul Școlii Gimnaziale „I.C. Lăzărescu” Țițești.

Proiectul „Centrul Țițești – nod local al rețelei Multisport”, implementat de Clubul Sportiv Olimpicii, este finanțat prin Programul de Finanțare Nerambursabilă în baza Legii Nr. 350/2005, pentru domeniul sport, Programul Național „Sportul Pentru Toți”, conform contractului de finanțare Nr. 12709/09.05.2024. De asemenea, proiectul este implementat în cooperare cu Primăria Țițești, în baza Acordului de cooperare Nr. 6243/05.07.2024.

Pentru mai multe informații despre proiect, vă invităm să urmăriți activitatea publicată, în timp real, pe pagina de Facebook dedicată, dar și pe pagina „Argeșul Redescoperă Oina”, și de asemenea paginile dedicate inițiativei din Argeș publicate prin intermediul partenerului media:

https://www.facebook.com/CentrulTitestiNodLocalAlReteleiMultisport/
https://www.facebook.com/argesulredescoperaoina/.

ARGEȘUL REDESCOPERĂ OINA

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamă

Urmărește-ne pe Facebook

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Reclamă

Case de pariuri online din Romania

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri gonews.ro

Arhivă știri

Categorii