FC Argeş a devenit o echipă de pluton şi în Liga 2
În runda cu numărul cinci, pe stadionul din Clinceni, FC Argeş nu a reuşit nici de această dată să spargă gheaţa în eşalonul secund, meciul cu cei de la Metaloglobus încheindu-se la egalitate, scor 1-1.
Gazdele au deschis scorul prin Chatziterzoglou în minutul 37, iar pentru alb-violeţi a egalat bulgarul Angelov, în min.43. Echipa pregătită pentru moment de Eugen Beza a dezamăgit din nou, chiar dacă pe parcursul meciului a avut ocazii importante, când mingea a lovit inclusiv bara.
FC Argeş e pe un neverosimil loc 16, fără nicio victorie până acum, cu doar 2 goluri marcate, având la activ doar patru puncte. Asta în condiţiile în care obiectivul clar al echipei este revenirea în prima ligă, dar se vede treaba că dezastrul din prima ligă continuă din păcate…
FC Argeș: Bucur – Tofan, Turda (cpt.), Tudose, Rizzi, Panait, Balgiu (Babin 32′), Rădescu (Buhăcianu 70′), Bertrand, Rusu, Angelov.Antrenor interimar: Eugen Beza
Următorul meci e programat la Mioveni, sâmbătă, 16 septembrie, cu începere de la ora 11:00, cu cei de la Unirea Dej.
Foto: Gabriela Neacşu (www.argesfc.ro)