Șoc pe banca Daciei Mioveni! Antrenorul Goran Kurtes a fost demis după umilința de la Tg. Jiu
Dacia Mioveni nu a început tocmai bine noul sezon al Ligii Florilor, pierzând primul meci, scor 25-27 cu CSM Târgu-Jiu, iar urmările nu au întîrziat să apară, clubul argeşean reziliind contractul cu tehnicianul Goran Kurtes!
În urmă cu mai puţin de o oră, pe pagina oficială de Facebook a celor de la Mioveni, a fost postat următorul comunicat: Conducerea CS Dacia Mioveni 2012 a reziliat pe cale amiabilă contractul cu antrenorul echipei de handbal, Goran Kurtes.Îi mulțumim profesorului Goran Kurtes pentru colaborarea avută și îi urăm succes în activitatea viitoare! În perioada următoare antrenor interimar va fi profesorul Ion Mihăilă, secondat de profesorul Alin Oprescu.
E de altfel prima echipă din Liga Florilor care ia o astfel de decizie radicală, în condiţiile în care a trecut doar o singură rundă.
Foto: Marius Ionescu