4 judoka de la CSM Piteşti participă la ISF U15 Gymnasiade 2023, ce are loc la Rio de Janeiro
Competiţia din Brazilia poate fi considerată o adevărată olimpiadă mai mică rezervată sportivilor U 15 şi se va desfăşura în perioada 19-27 august.
Delegaţia României cuprinde 40 de sportivi, printre aceştia aflându-se şi 4 componenţi ai secţiei de judo de la CSM Piteşti : Răzvan Mihai Gărăgău(66 kg), Patricia Staicu(52 kg), Maria Iatagan(48 kg) şi David Valentin Ioniţă(5o kg). Aceştia sunt însoţiţi la competiţia de Valentin Ioniţă,antrenor la clubul piteştean şi la lotul naţional de cadeţi şi juniori al României(foto, sus).
Sportivii menţionaţi sunt medaliați cu aur și cu titlul de campion național 2023 la categoria lor de vârstă, aceştia fiind pregătiţi la clubul din care fac parte şi de Alina Cheru.
Potrivit organizatorilor, în Brazilia vor fi prezenţi 2118 sportivi, din 48 de ţări, aceştia urmând să concureze la 18 discipline sportive.