10 ani de la dispariția marelui Gicu Dobrin
„Artist adevărat cum alţii nu-s,
Chiar dacă l-au muşcat întruna câinii,
Prin el, cel neumil şi nesupus,
În rândul lumii se simţeau românii.” – Adrian Păunescu.
Acum 10 ani, pe 26 octombrie 2007, se stingea din viață cel mai mare talent pe care l-a avut fotbalul românesc: Nicolae Dobrin. Iubit de o țară întreagă pentru afrontul permanent pe care l-a adus sistemului, refuzând constant transferul la Steaua și Dinamo, „Gâscanul” a fost de-a dreptul idolatrizat la Pitești. A adus glorie orașului, a pus FC Argeș pe harta marilor cluburi europene, a câștigat două titluri (1972 și 1979) cu alb-violeții și a adus în Trivale legende ale fotbalului mondial: Real Madrid (cu Santillana, Amancio, Gento), Valencia (cu Kempes, Bonhoff, Carrette, Saura), Aberdeen (cu Sir Alex Ferguson, Strachan) sau Nottingham Forrest (cu Peter Shilton sau Tony Woodcock).
A marcat un gol antologic pentru naționala României, cu Cehoslovacia (6 goluri în total, în 48 de selecții), a ratat prezența pe terenurile Campionatului Mondial din Mexic 1970, în urma unui conflict antologic cu Angelo Niculescu și a fost dorit de cluburi mari ale Europei, Real Madrid punând 2 milioane de dolari pe masă, o sumă incredibilă pentru acele vremuri.
După o viață dedicată Piteștiului și lui FC Argeș, Nicolae Dobrin a continuat să activeze pentru clubul lui de suflet, crescând jucători la școala proprie sau chiar antrenând pe FC Argeș în cea mai bună perioadă a sa de după Revoluție (sezonul 1998-1999). A rămas fidel fanilor alb-violeți, oamenilor care l-au adulat și l-au idolatrizat. A fost un om modest, care nu a vrut să dea dragostea suporterilor pe marile averi sau avantajele primite de la cluburile mai-marilor vremii, și asta a făcut din Dobrin un simbol imens, pentru care este respectat în întreaga Românie, chiar și astăzi.
Nicolae Dobrin a fost una dintre cele mai importante personalități din istoria țării pe care le-a dat Piteștiul, drept urmare el a fost declarat Cetățean de onoare al orașului, stadionul municipal a primit numele lui, un bulevard important, de asemenea, îi poartă numele, iar fostul președinte Traian Băsescu l-a decorat post-mortem cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, în semn de înaltă apreciere și admirație pentru excepționala sa carieră.
De altfel, Dobrin a fost înmormântat cu onoruri militare acum 10 ani. La ceremonie, care s-a ținut pe stadionul din Trivale, au participat circa 7.000 de spectatori. Cu această ocazie, bunul prieten al lui Dobrin, Adrian Păunescu, cel care a vrut să-l fure și să-l ducă la Universitatea Craiova, a recitat o poezie care, chiar și astăzi, stârnește vii emoții:
Ne părăseşte Prinţul din Trivale
Astfel, după o viaţă de artist
Şi după atâtea faulturi mortale,
Un pic mai obosit, un pic mai trist,
Ne părăseşte Prinţul din Trivale!
La rădăcina ierbii în pământ,
Când singur e, în jur, tribuna oarbă,
Inegalabil se aşază frânt,
Acoperit de lacrimi şi de iarbă.
Simbolul sportului civil mereu,
Un înger blond, cu chip înalt, de torţă,
Se-aruncă în luptă ca un Zeu
Să-nfrângă ministerele de forţă.
A fost nedreptăţit, a fost lovit,
Din fotbal l-au şi dat în brânci afară,
Dar soarta lui pe muchie de cuţit,
Ce glorie a tot adus în ţară!
În urma lui rămânem mai pustii,
Deşi părea că veşnic o să joace
Şi nimenea ca el nu va mai fi,
Prevestitor şi-aducător de pace.
Se face întuneric pe la prânz,
Pe-aici sunt numai faulturi mortale,
De-astă noapte norii au şi plâns,
De dor şi drag, de Prinţul din Trivale.
Artist adevărat cum alţii nu-s,
Chiar dacă l-au muşcat întruna câinii,
Prin el, cel neumil şi nesupus,
În rândul lumii se simţeau românii.
Să îi aducem ultimul salut
Ca baciului ce pleacă de la turmă,
Cum dup-un ultim fault a căzut
Şi urcă-n cer, de-aicea de pe lut.
Iluminat de driblingul din urmă
Dobrin, în tragic, driblingul din urmă.
Atâtea în acest final să spun
După un şir de faulturi mortale
Tăcere! Se retrage cel mai bun –
Ne părăseşte Prinţul din Trivale!
