Selectați Pagina

Argeșul are cinci academii în clasamentul FRF din 2026! FC Argeș, cea mai bine poziționată echipă din județ

Argeșul are cinci academii în clasamentul FRF din 2026! FC Argeș, cea mai bine poziționată echipă din județ
Views: 56

Federația Română de Fotbal a publicat clasificarea academiilor de copii și juniori din România pentru anul 2026, ediție care a adunat un număr record de participante: 130 de cluburi înscrise în competițiile juvenile organizate de FRF.

Printre academiile evaluate se regăsesc și mai multe cluburi din județul Argeș, iar cea mai bine clasată este ACS Campionii FC Argeș, care ocupă locul 13 la nivel național, cu un punctaj de 82.04. Gruparea alb-violetă se află astfel în apropierea unor academii importante din fotbalul românesc, precum Petrolul, CFR Cluj sau UTA Arad.

Podiumul clasamentului este format din Farul Constanța, Viitorul Cluj și Dinamo București, în timp ce FC Argeș continuă să rămână una dintre academiile apreciate la nivel național.

În afară de FC Argeș, alte patru cluburi din județul Argeș apar în ierarhia FRF din acest an:

  • CSȘ CN Dinicu Golescu – locul 68 (44.43 puncte)
  • ACS Unirea Bascov – locul 72 (43.62 puncte)
  • AFC Câmpulung Muscel 2022 – locul 78 (42.91 puncte)
  • LPS Viitorul Pitești – locul 109 (31.44 puncte)

Prezența a cinci cluburi argeșene în această clasificare confirmă activitatea desfășurată în ultimii ani la nivel juvenil în județ, atât în cadrul academiilor afiliate unor cluburi importante, cât și în centrele locale de formare.

Clasificarea academiilor are un rol important în sistemul de licențiere al cluburilor. Conform regulamentului FRF, punctajul obținut influențează acordarea licenței pentru participarea în Liga 1, iar cluburile care nu ating pragul stabilit pot primi sancțiuni financiare.

Totodată, pentru participarea în competițiile de juniori organizate de FRF în sezonul 2026-2027, cluburile trebuie să obțină minimum 20 de puncte în procesul de clasificare.

Evaluarea academiilor se realizează pe baza mai multor criterii, printre care strategia clubului, infrastructura, staff-ul tehnic, rezultatele sportive, organizarea antrenamentelor și dezvoltarea jucătorilor.

Clasamentul academiilor FRF este considerat unul dintre principalele repere pentru evaluarea activității centrelor de copii și juniori din fotbalul românesc si puteţi vizualiza aici ştirea de pe portalul FRF.

Top 10 academii din România în 2026

  1. Farul Constanța – 92.46
  2. Viitorul Cluj – 88.56
  3. Dinamo București – 88.03
  4. AFK Csikszereda – 85.93
  5. CSA Steaua – 84.62
  6. FCSB – 84.30
  7. FC Voluntari – 84.25
  8. ACS Sport Team – 84.22
  9. Universitatea Cluj – 84.04
  10. Rapid – 83.94
Distribuie știrea și spune-le și prietenilor tăi ce se întâmplă în sport. Susții astfel munca noastră și sportul de zi cu zi.

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Reclamă

blank

Analize fotbal cu AI

"Analize fotbal cu AI"

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Arhive

mai 2026
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031