arges-sport.ro Web analytics

Victorie spectaculoasă în primul joc al anului: 96-92 cu SCMU Craiova – Argeș Sport

Argeș Sport

Acasă

 Breaking News

Victorie spectaculoasă în primul joc al anului: 96-92 cu SCMU Craiova

Foto: Gabriel Pintilei

Victorie spectaculoasă în primul joc al anului: 96-92 cu SCMU Craiova
ianuarie 06
23:15 2019

Senzațional meci în această seară, în Sala Sporturilor din Trivale! BCMU FC Argeș a învins la mare luptă pe SCMU Craiova, cu scorul de 96-92, după o încleștare dură și extrem de echilibrată. Cu acest succes, Piteștiul și-a asigurat matematic prezența în TOP 6, înaintea ultimului meci din sezonul regulat, duminică, pe terenul campioanei CSM CSU Oradea.

Porter Troupe a făcut un meci bun pentru Craiova
Craiova venea la Pitești din postura echipei care, în cazul în care ar fi învins, și-ar fi asigurat un incredibil loc 2 la finalul sezonului regulat! Prin urmare, partida se anunța foarte echilibrată, iar filmul jocului nu s-a îndepărtat prea mult de scenariu. Echipele și-au împărțit cele două sferturi ale reprizei I, primul aparținând vulturilor. Alb-violeții au condus în majoritatea timpului (4-0, 12-9, 18-12) și puteau să se desprindă cu mai multă atenție pe final. Sturanovic a fost de nebătut sub cele două panouri, fiind foarte aproape de a trece în double-double chiar din primele 10 minute ale meciului (10 puncte și 8 recuperări)!

Însă, sfertul secund a fost clar al leilor din Bănie. Conduși excelent din teren de fostul căpitan al Piteștiului, americanul Porter Troupe, oltenii au reușit un run de 10 puncte (revenind de la 18-12 și preluând conducerea cu 22-18), apoi s-au dus chiar la 10 puncte diferență (26-36), în apropiere de finalul primei reprize! Din fericire, Mladen Jeremic a sunat trezirea chiar înainte de sirena care anunța pauza, reușind primul coș de 3 puncte al echipei abia în minutul 19:20!

73 de puncte în sfertul III
După 31-36 la pauză, sfertul al treilea a fost ca un carusel kamikaze dintr-un parc de distracții interzis celor slabi de înger. În doar două minute, gazdele au restabilit echilibrul (38-39), după care au marcat trei coșuri de 3 puncte consecutive (Korniienko de două ori și T. Gheorghe)! Același Korniienko face faza meciului, cu o înșurubare și o depășire pe linia de fund, urmate de un slam-dunk spectaculos, cu evitare pe sub coș, ridicând pur și simplu sala în picioare!

53-49 în minutul 24 și se părea că oltenii sunt groggy! Doar că oaspeții primesc un ajutor nesperat din partea… tabelei de marcaj, care se strică exact când Piteștiul părea a avea forța și moralul de a se desprinde decisiv. Cele cinci minute de întrerupere a jocului le-au permis oltenilor să-și revină și să egaleze (55-55). Tot egal se va termina și sfertul al treilea, 70-70, un segment de joc care a înregistrat 73 de puncte, mai multe chiar decât punctele înscrise în prima repriză!

Siriscevic și Buljan au ieșit la rampă exact când trebuia
Obligat să joace ultimul sfert fără pivot (Sturanovic s-a accidentat, iar Bishop și Orbeanu au fost indisponibili pentru jocul de azi), antrenorul Florin Nini a apelat la improvizații. Iar una dintre ele, nou-venitul Zvonko Buljan, a funcționat perfect. Buljan (foto) și Siriscevic au conlucrat în câteva faze foarte bine și au contribuit decisiv la victoria Piteștiului.

Deși în ultimele două minute avantajul Piteștiului era fragil (92-87), oltenii nu au mai reușit să amenințe victoria gazdelor. BCMU FC Argeș acumulează 19 puncte (6 victorii și 7 înfrângeri) și va termina penultima etapă a sezonului regulat pe locul 5. Deși finalul meciului l-a găsit accidentat, Sturanovic a terminat în double-double (14 puncte, 11 recuperări), iar Buljan a avut cel mai mare indice de eficiență (20) din lotul alb-violeților. „A fost un joc de angajament, de luptă, Craiova are jucători atletici și cu experiență, jucători care pot decide atât cu șuturile, cât și cu pătrunderile individuale în momentele importante ale jocului, iar aceste lucruri nu le puteam contracara decât printr-o atitudine bună, extrem de agresivă. A fost un meci frumos, sunt convins că publicului i-a plăcut, e o victorie importantă din punct de vedere al moralului”, a declarat la final antrenorul Florin Nini.

BCMU FC Argeș – SCMU Craiova 96-92
(18-17, 13-19, 39-34, 26-22)

PITEȘTI: Jeremic 20 (2x3p), Korniienko 19 (2x3p), Buljan 14, Sturanovic 14, Siriscevic 11 (1x3p), T. Gheorghe 10 (1x3p), Paliciuc 4, Person 2, Ciotlăuș 2. Antrenor: Florin Nini
A mai jucat: Măciucă

CRAIOVA: Curry 24 (4x3p), Radukic 18 (2x3p), Troupe 12 (3x3p), Gajovic 8 (2x3p), Berceanu 8, Mijajlovic 7 (1x3p), Fraseniuc 6, Boone 5, Popa 4. Antrenor: Aleksandar Todorov
Au mai jucat: Casale și S. Ionescu

Arbitri: Ciprian Stoica, Laszlo Bukuresti, Istvan Bertalan

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Aveți vreun comentariu de făcut ?

Publicitate

Publicitate

Publicitate

FlashScore.ro

Publicitate

Publicitate

Susține proiectul Argeș-Sport.ro

Avem nevoie și de susținerea dvs pentru a îmbunătăți siteul Argeș Sport din toate punctele de vedere.

Mulțumim !

Publicitate

PUBLICITATE

Translation

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Clasament liga 2

The latest football information here. Now retrieving info from data source.

Publicitate

Publicitate

PUBLICITATE

Caută în site

Publicitate Adsense

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

PUBLICITATE

Arges-Sport.ro pe Twitter