Selectați Pagina

Vali Porcișteanu a câștigat primul raliu al anului

Vali Porcișteanu a câștigat primul raliu al anului
Views: 0

Pilotul piteștean de curse, Valentin Porcișteanu, a câștigat Winter Rally Covasna, prima competiție automobilistică a anului, o cursă desfășurată în întregime pe gheață și zăpadă. Echipajul Porcișteanu/Dobre a încheiat pe primul loc al clasamentului la distanță de peste un minut față de urmăritori.

Winter Rally Covasna este, de 10 ani, prima întrecere automobilistică și este prilejul perfect pentru piloții de raliuri să-și testeze calitățile extraordinare, deoarece competiția se desfășoară în întregime pe gheață și zăpadă. Ediția din acest an a fost adjudecată de echipajul Valentin Porcișteanu / Dan Dobre, care a câștigat patru din cele 10 probe speciale, concurând pe un Mitsubishi Evo 9. În total, piloții înscriși au avut de parcurs 117 km pe trasee aflate la peste 1000 m altitudine.

Valentin Porcișteanu a mai câștigat Winter Rally Covasna în 2011 și își anunță, astfel, revenirea în Campionatul Național de Raliuri, chiar dacă acest raliu nu face parte încă din programul oficial al campionatului. ”Este o competiție frumoasă, cu mulți kilometri de probă specială unde îndemânarea, tenacitatea și tehnica își spun cuvântul. Pentru mine este un prilej bun să mă antrenez pentru sezonul competițional 2017 și să fac spectacol pentru cei care iubesc această ramură sportivă” a declarat Vali Porcișteanu pentru organizatori.

Distribuiţi ştirea!

Despre autor

1 Comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PITEŞTI, Argeş

Se încarcă...

Ne găsiţi şi pe Facebook

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Reclamă

blank

Case de pariuri online din Romania

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

RSS Ştiri gonews.ro

Arhivă știri

Categorii

Scoruri live