Selectați pagina

Spectacol pe macadam si noroi

Spectacol pe macadam si noroi
Distribuiţi ştirea!

 Raliul Moldovei, prima etapă de macadam a sezonului 2021, a fost o cursă de succes pentru cele trei echipaje DTO Rally care s-au aliniat la start. Cu 13 probe speciale desfășurate în apropiere de Moinești și Bacău, cele două zile de concurs ale competiției au arătat complet diferit: o primă jumătate cu trasee de concurs dure și casante, în timp ce a doua zi de concurs a programat șase probe caracterizate de mult noroi și o suprafață alunecoasă.

În competiție au pornit trei echipaje DTO Rally care și-au propus spectacol pe probele speciale, dar și un ritm bun, fiind cunoscută aprecierea sportivilor pentru macadam. Piloții și copiloții argeșeni au trecut peste toate provocările cursei din Moldova și au ajuns la finalul celor două zile de concurs pe locuri fruntașe, cu podiumuri pentru două echipaje ale grupării.

Cristi Dolofan și Traian Pavel au pornit la bordul Citroen-ului C3 Rally2 cu dorința de a face spectacol pe probe și a se lupta pentru un podium în cadrul categoriei, în timp ce Eugen Cărăgui și Robert Fus au avut drept obiectiv acomodarea cu Peugeot-ul 208 R5 pe macadam și creșterea vitezei pe probe. Bogdan și Delia Năstase s-au aflat la start cu aceeași dorință de victorie și cu același obiectiv clar: locul întâi în cadrul clasei 11.

Cristi Dolofan și Traian Pavel au pornit cu determinare în Raliul Moldovei, reușind din prima zi timpi excelenți pe probele speciale. Pe cele șapte secțiuni cronometrate de lângă Moinești, echipajul a stabilit timpi în vârful ierarhiei generale, fiind de câteva ori în top-ul trei pe câteva probe. Duminică, în a doua zi de concurs, Cristi și Traian au fost rapizi în condițiile dificile, cu o suprafață alunecoasă dominată de noroi, reușind cel mai bun rezultat al sezonului la finalul competiției: locul patru în clasamentul general și podiumul în cadrul clasei RC2.

„A fost greu, dar frumos. Un raliu dificil, divers, cu condiții foarte înșelătoare. Strategia noastră a dat roade și am avut un parcurs foarte bun: rapid, dar cu atenție în zonele foarte dure de sâmbătă sau cele alunecoase de duminică. Sunt foarte mulțumit de rezultat și mă bucură faptul că reușim să progresăm constant de la o etapă la alta” a spus Cristi Dolofan, pilotul care a reușit podiumul în clasa RC2 la bordul unui Citroen C3 Rally2.

Eugen Cărăgui și Robert Fus s-au aflat la prima competiție pe macadam cu noul Peugeot 208 R5, Raliul Moldovei fiind astfel o cursă la care echipajul și-a propus să devină rapid la comenzile modelului francez. Cu un început în care s-au concentrat pe adaptarea cu o mașină integrală pe drumurile de pământ, Eugen și Robert au crescut ritmul de-a lungul celor 13 probe speciale, stabilind timpi între primele zece echipaje pe durata celor două zile de concurs.

„Este superb, o experiență minunată. E incredibil cu o mașină integrală pe macadam, ne-am distrat și am învățat foarte multe despre comportamentul Peugot-ului. Am trecut prin toate condițiile și ne-am distrat pe toate probele. Simt că putem fi mai rapizi pe macadam, suntem mulțumiți de ritm și cred că la următoarele curse ne vom putea lupta pentru locuri mai fruntașe în clasament. Acum ne concentrăm pe a pune în practică la următoarele etape toate detaliile învățate aici.” a declarat Eugen Cărăgui.

Bogdan și Delia Năstase  au pornit în Raliul Moldovei cu dorința pe care o au la fiecare cursă din 2021: să se impună în cadrul clasei 11. Cu un ritm extraordinar, cei doi au stabilit timpii de referință ai categoriei pe șase probe din prima zi de concurs, însă au fost nevoiți să se retragă temporar din cauza unei probleme tehnice, în timp ce se aflau pe locul trei în clasamentul general open și la conducerea clasei 11. Reveniți duminică pe probe, soții Năstase au continuat cu același ritm incredibil și au recuperat din timpul pierdut pentru a încheia pe locul trei în cadrul clasei la finalul raliului.

„Am avut un raliu o evoluție foarte bună, cu multe aspecte pozitive. Am stabilit timpi excelenți pe probele speciale și am demonstrat că ne luptăm pentru podiumul general în clasamentul open și victoria în cadrul clasei. Întotdeauna ne-a plăcut mai mult spectacolul pe care îl putem oferi pe macadam și senzațiile din mașina de curse pe această suprafață. Acum ne gândim la următoarea cursă, unde ne propunem același lucru: să ne luptăm pentru victorie și să facem spectacol pentru fani” a spus Bogdan Năstase.

Pentru echipajele DTO Rally Team, următoarea etapă programată în calendarul Campionatului Național este Raliul Sibiului, desfășurat în 30-31 iulie pe macadamul din munții Cindrel.

În sezonul 2021, echipajele DTO Rally Team au alături o serie de parteneri puternici: Dolo Trans Olimp, Ion Moș, Grupul Fildas – Catena, Trust Motors – Importator Peugeot, Citroen si DS Automobile, HidroGaz și Placări Faine Grup.

 

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Suntem şi pe Facebook

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri sportive TVR

Calendarul ştirilor

decembrie 2022
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhiva Argeş Sport

RSS Romedia

  • Medic nou la Spitalul Orășenesc din Mioveni 2 decembrie 2022
    Începând de luni, 5 decembrie 2022, în cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni își va începe activitatea Raluca Onilă, medic cu specializarea în Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice. Dr. Raluca Onilă are 33 de ani, este absolventă a Universităţii de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, iar experiența acumulată ca rezident în cadrul Spitalului Clinic […]
  • Piteștiul în întuneric. La propriu și la figurat… 30 noiembrie 2022
    S-a aprins iluminatul ornamental dedicat sărbătorilor de iarnă în Pitești. S-au aprins luminile. Dar nu sunt vizibile…Să nu îmi veniți cu vrăjeala aia ieftină (propagată de fanii partidului), că a crescut prețul energiei electrice, că municipalitatea nu mai are bani, că nu ține. Sibiu, Craiova, Brașov, Cluj sunt tot în România. Să nu mai zic […]
  • Casa de Cultură a Studenților Pitești, pe scenă la „IaȘi Dansează” 28 noiembrie 2022
    Delegația Casei de Cultură a Studenților Pitești, condusă de coregraful piteștean Daniel Ionescu, s-a întors de la Festivalul Național de Dans – IaȘi Dansează cu rezultate remarcabile. La ediția din acest an numărul dansatorilor participanți la Festivalul Național de Dans „IaȘi Dansează” a fost impresionant. Această competiție are ca scop schimbul cultural și de experiență […]
  • Rezultate LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc – Duminică, 27 noiembrie 2022 28 noiembrie 2022
    Duminică, 27 noiembrie 2022, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 24 noiembrie a.c., C.N. – Loteria Română a acordat 12.091 de câștiguri în valoare totală de peste 767.700 de lei. Loto 6/49: 19, 33, 39, 18, 30, 26 […]
  • A.D.I. Servsal Argeș: „Nu ți-ai selectat deșeul? O va face șoricelul!” 28 noiembrie 2022
    Cu toții vrem să trăim într-o lume mai puțin poluată, fără deșeuri ce formează peisaje dezolante și fără teama pentru viitor. Poate ți se pare imposibil să te gândesti ca, în scurt timp, lacurile și râurile nu ar mai fi pline de sticle de plastic, însă este suficient să dăm un bun exemplu celor din […]