Selectați pagina

Simona Halep: În 2022 vreau să revin în Top 10 WTA – Cronica Sportivă

Simona Halep: În 2022 vreau să revin în Top 10 WTA – Cronica Sportivă

Mulțumim pentru distribuire !

1. Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 20 WTA, a declarat, duminică, la plecarea spre Australia, unde va participa la primul grand slam din 2022, că visul ei în anul următor este să revină în Top 10 WTA. News.ro

2. Mijlocaşul Alexandru Maxim a marcat, din penalti, golul victoriei echipei Gaziantep în meciu câştigat în deplasare, scor 1-0, cu Rizespor, în etapa a XIX-a a campionatului Turciei.News.ro

3. Formaţia Yeni Malatyaspor, antrenată de Marius Şumudică, a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0, de echipa Fenerbahce, într-un meci din etapa a XIX-a a campionatului Turciei. Malatyaspor a ajuns pe locul 20, ultimul, după acest joc, cu 15 puncte, la egalitate cu Kasimpaşa şi cu Goztepe, de pe locurile 18 şi 19.

4. Formaţia FC Sharjah, antrenată de Cosmin Olăroiu, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Bani Yas, pregătită de Daniel Isăilă, într-un meci contând pentru etapa a XI-a a campionatului Emiratelor Arabe Unite. News.ro

5. Formaţia Al-Ittihad, antrenată de Cosmin Contra, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, echipa Al-Ettifaq, după ce a revenit de la 0-2, în etapa a XIV-a a campionatului Arabiei Saudite. News.ro În aceeaşi, etapă, Al-Hazem, echipa pregătită de Constantin Gâlcă, a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 2-1, de Al-Nassr.

6. Naţionala de handbal masculin a României va juca doar două partide amicale, cu Turcia, în loc de găzduirea Trofeului Carpaţi, după retragerea echipelor din Iran şi Elveţia. News.ro

7. Echipa Manchester City a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 6-3, formaţia Leicester City, în etapa a XIX-a a campionatului Angliei. „Cetăţenii” conduceau cu 4-0 în minutul 25, scor care a fost înregistrat şi la pauză, iar în minutul 65, scorul era 4-3. Alte rezultate: Norwich – Arsenal, 0-5, Tottenham – Crystal Palace, 3-0, West Ham United – Sothampton, 2-3, Aston Villa – Chelsea, 1-3, şi Brighton – Brentford, 2-0. Manchester City conduce în clasament, cu 47 de puncte, fiind urmată de Liverpool (18 meciuri), 41 de puncte, Chelsea, tot 41 de puncte, Arsenal, 35 de puncte, şi Tottenham (16), 29 de puncte.

8. Tehnicianul echipei Crystal Palace, Patrick Vieira, a fost testat pozitiv cu Covid-19 şi nu a stat pe bancă la meciul cu Tottenham din campionatul Angliei. News.ro

9. Tenismenul rus Denis Şapovalov, locul 14 ATP, a fost testat pozitiv cu virusul Sars-CoV-2 la sosirea în Australia. News.ro

10. Fostul fotbalist brazilian Pele a părăsit spitalul în care a fost internat două săptămâni pentru un tratament de chimioterapie. News.ro

11. Vedeta echipei Los Angles Lakers, LeBron James, a bătut recordul de puncte marcate în meciurile de Crăciun, deţinut de Kobe Bryant. News.ro

12. Fanii care vor posta insulte rasiste pe Internet vor fi interzişi pe stadioane de la trei până la zece ani, potrivit unui pachet legislativ la care lucrează autorităţile britanice. News.ro

13. Antrenorul echipei Manchester City, Pep Guardiola, nu vrea disputarea meciurilor cu porţile închise din cauza coronavirsului, astfel că, în plină recrudescenţă a cazurilor de Covid-19 în Marea Braitanie, el le recoamndă spectatorilor să poarte mască în tribune. News.ro

14. Meciul Leeds – Aston Villa, din cea de-a XX-a etapă a Premier League, programat marţi, a fost amânat din cauza cazurilor pozitive de Covid şi a accidentărilor în rândul echipei gazdă. News.ro Şi întâlnirea Arsenal – Wolverhampton, tot de marţi, a fost amânată din cauza Covid-19 şi a accidentărilor. News.ro

15. Tehnicianul portughez Paulo Sousa vrea să părăsească postul de selecţioner al Poloniei, dar federaţia poloneză nu-l lasă să plece. Preşedintele forului polonezz (PZPN), Cezary Kulesza, a anunţat că Pauo Sousa a cerut rezilierea contractului, după ce a primit o ofertă de la o echipă de club. Cotidianul portughez Record a anunţat că Paulo Sousa a primit o ofertă de la Flamengo, echipa braziliană finalistă a ultimei ediţii a Copei Libertadores.

16. Mijlocaşul brazilian al echipei Paris Saint-Germain, Rafinha, va fi împrumutat la Real Sociedad până la finalul sezonului. News.ro

17. Confederaţia Africană de Fotbal (CAF) a anunţat că jucătorii care vor participa la Cupa Africii pe Naţiuni (9 ianuarie – 6 februarie) au primit permisiunea de a evolua pentru echipele lor de club până la 3 ianuarie. Cluburile europene ar fi trebuit să elibereze jucătorii cu 14 zile înainte de debutul competiţiei. Însă CAF a decis să lase jucătorii la dispoziţia cluburilor şi în perioada 27 decembrie 2021 – 3 ianuarie 2022.

18. Cu trei etape înainte de final, echipa Shandong Taishan şi-a asigurat titlul de campioană a Chinei, după succesul repurtat în faţa echipei Hebei FC, scor 2-0. News.ro

19. Programul transmisiunilor sportive de luni:

Newcastle United – Manchester United, Premier League (Eurosport 1) – 22.00;

Dinamo – U BT Cluj-Napoca, baschet masculin, Cupa României (Digi Sport 2, Look Sport+) – 17.30;

CSO Voluntari – CSU Sibiu, baschet masculin, Cupa României (Digi Sport 2, Look Sport+) – 19.30.

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

Suntem şi pe Facebook

Casa Liga 1

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 CFR Cluj 21 19 0 2 32 8 +24 57
2 FCSB 21 14 5 2 38 17 +21 47
3 Voluntari 21 11 4 6 25 20 +5 37
4 Botoşani 21 8 10 3 21 19 +2 34
5 Universitatea … 21 9 5 7 36 23 +13 32
6 FCV Farul Cons… 21 9 5 7 23 13 +10 32
7 Rapid 21 8 8 5 26 21 +5 32
8 Argeș 21 8 4 9 19 18 +1 28
9 UTA Arad 21 6 9 6 17 15 +2 27
10 Sepsi 21 5 11 5 21 18 +3 26
11 Chindia Târgovişte 21 5 7 9 13 17 -4 22
12 Mioveni 21 5 6 10 13 27 -14 21
13 Gaz Metan Mediaş 21 5 5 11 17 25 -8 20
14 U Craiova 1948 21 4 7 10 15 21 -6 19
15 Dinamo Bucureşti 21 3 3 15 15 43 -28 12
16 Academica Clinceni 21 2 5 14 15 41 -26 11

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.argesulonline.ro

  • (VIDEO) Salubritatea a cumpărat o maşină care ridică singură pubelele de gunoi

    Achiziționată recent de către S.C. Salubritate 2000 S.A., noua mașină de gunoi a fost testată în vederea ridicării pubelelor cu o capacitate între 120 și 240 de litri. Este vorba despre un utilaj mono operator, ce lucrează în regim automat, regim în care pot fi ridicate pubelele puse în locuri prestabilite. În perioada următoare, angajații The post (VIDEO) Salubritatea a cumpărat o maşină care ridică singură pubelele de gunoi first appeared on Singurul site din Argeș cu știri în limba engleză.

  • FC Argeş-Dinamo, vineri de la ora 20. Prepeliţă, optimist

    Vineri, de la ora 20, pe stadionul „Nicolae Dobrin”, FC Argeş va primi vizita câinilor roşii, Dinamo Bucureşti, într-o partidă care face parte din runda cu numărul 22 din Liga 1 la fotbal. Înainte de primul meci oficial din acest an, FC Argeş, ocupă locul 8 în clasament, cu 28 de puncte. „Vineri, ne aşteaptă The post FC Argeş-Dinamo, vineri de la ora 20. Prepeliţă, optimist first appeared on Singurul site din Argeș cu știri în limba engleză.

Publicitate

Publicitate

Radio deArgeş

Publicitate