Views: 282

FC Argeș a oficializat transferul lui Silviu Balaure, unul dintre cei mai experimentați jucători de bandă din fotbalul românesc. Clubul alb-violet a anunțat mutarea printr-un clip video publicat pe pagina oficială de Facebook, iar noul fotbalist al piteștenilor a transmis deja primul mesaj pentru suporteri.

La 30 de ani, Silviu Balaure vine la FC Argeș după cinci sezoane petrecute la Hermannstadt și cu un bagaj impresionant de experiență în primul eșalon. Cu peste 200 de meciuri disputate în SuperLigă, mijlocașul este recunoscut pentru constanță, viteză și capacitatea de a evolua pe toate posturile din banda dreaptă, dar și în flancul stâng atunci când situația o impune.

Un fotbalist cu experiență în Liga 1 și în cupele europene

Născut la 6 februarie 1996, la Drobeta-Turnu Severin, Balaure a început fotbalul la CSS Drobeta-Turnu Severin, iar apoi și-a continuat formarea la Politehnica Timișoara și ACS Poli Timișoara.

La nivel de seniori a mai evoluat pentru NMM Becicherecu Mic, FCM Baia Mare, Astra Giurgiu și Hermannstadt. Perioada petrecută la Astra i-a adus experiența competițiilor europene, câștigarea Supercupei României și trei finale de Cupa României.

Ulterior, a mai disputat o finală a Cupei României și în tricoul celor de la Hermannstadt.

Cinci ani la Hermannstadt și un rol decisiv în promovare

Transferat la Sibiu în 2021, într-un moment delicat pentru club, Balaure a contribuit la revenirea imediată a Hermannstadtului în SuperLigă și a devenit unul dintre cei mai apreciați jucători ai echipei.

În cele cinci sezoane petrecute la Hermannstadt a adunat 169 de meciuri oficiale, 24 de goluri și 29 de pase decisive, fiind unul dintre liderii vestiarului.

Fotbalistul a rămas și în istoria clubului sibian. La inaugurarea noului stadion din Sibiu, pe 10 decembrie 2022, Balaure a fost primul marcator pe noua arenă, reușind o dublă în victoria cu Farul Constanța, scor 4-0.

Un nou început în tricoul alb-violet

Ultimele luni petrecute la Hermannstadt au fost marcate de incertitudini după retrogradarea echipei în Liga a II-a. Acum însă, extrema dreaptă începe o nouă provocare la FC Argeș, unde își propune să pună experiența acumulată în slujba echipei pregătite de Bogdan Andone.

Balaure este apreciat pentru travaliul depus, schimbările rapide de direcție, centrările precise și capacitatea de a crea superioritate în ultima treime a terenului, calități care îl recomandă drept unul dintre transferurile importante realizate de alb-violeți în această vară.

De-a lungul carierei, noul fotbalist al FC Argeș a reprezentat România la nivelurile U17, U19 și U21, iar în prezent este cotat la 300.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

VIDEO | Primul mesaj al lui Silviu Balaure după transferul la FC Argeș

Împarte știrea cu prietenii
Link copiat!