



Ceea ce a început excelent s-a terminat dezastruos. România a condus cu 1-0 în deplasarea de la Zenica prin golul lui Bîrligea din minutul 17, apoi în prima repriză a mai avut două ocazii mari prin Dennis Man. În primele 45 de minute tricolorii au dominat copios meciul și absolut nimeni nu avea să anticipeze prăbușirea de după pauză. Vedeta gazdelor, celebrul Edin Dzeko, nu a mișcat între fundașii centrali Ghiță și Racovițan, iar tot ce au reușit bosniacii în primele 45 de minute a fost să joace extrem de dur și să încaseze 3 cartonașe galbene.
De la cabine, însă, au ieșit două echipe total schimbate! Bosnia a forțat încă din startul reprizei secunde, în timp ce România lui Mircea Lucescu a părut o echipă bătrânicioasă, care nu e în stare de absolut nimic.
Rezultatul? Bosnia a presat puternic, a egalat rapid prin Dzeko, apoi a sufocat de-a dreptul echipa noastră națională. Schimbările lui Lucescu au fost neinspirate, cel mai bun exemplu fiind cel al lui Denis Drăguș, care a încasat cartonașul roșu la doar 2 minute de la intrarea în teren!
Și pentru ca totul să se prăbușească cu zgomot, Bosnia a marcat alte două goluri pe final și a câștigat incredibil, cu 3-1, un meci pe care îl începuse extrem de slab.
În urma acestui rezultat, Austria și Bosnia vor da bătălia finală pentru calificarea din grupa noastră, în timp ce România nu mai are șanse la locul 2 și va disputa un „amical” cu San Marino. Însă, grație parcursului foarte bun de anul trecut, din Liga Națiunilor, tricolorii vor merge la barajul de calificare la Mondiale. Adversarul va fi aflat peste câteva zile, dar el va fi unul destul de puternic (Italia, Ucraina, Polonia sau Turcia), iar meciul va fi jucat de ai noștri în deplasare.
BOSNIA – ROMÂNIA 3-1 (0-1)
Dzeko (49), Bajraktarevic (79), Tabakovic (90+3) – Bîrligea (17)
BOSNIA: Vasilj – Malic (46 Alajbegovic), Katic, Burnic (70 Basic), Muharemovic – Bazdar (46 Tabakovic), Tahirovic (83 Hadziahmetovic), Bajraktarevic – Dedic, Memic, Dzeko. Antrenor: Sergej Barbarez
ROMÂNIA: Radu – Rațiu, Racovițan, Ghiță, Chipciu – M. Marin, Dragomir (75 R. Marin), Hagi (75 Miculescu) – Man (90+3 Tănase), Bîrligea (66 Drăguș), Mihăilă. Antrenor: Mircea Lucescu
Arbitru: Michael Oliver (Marea Britanie)
Cartonașe galbene: Katic, Dedic, Muharemovic, Burnic, Dzeko – Racovițan, Man
Cartonaș roșu: Drăguș (68)
Foto: Răzvan Păsărică, sportpictures / frf.ro