Selectați pagina

România învinge Finlanda cu 1-0 – Cronica Sportivă

România învinge Finlanda cu 1-0 – Cronica Sportivă
Distribuiţi ştirea!

1. ”Tricolorii” au câștigat pe Giulești, contra Finlandei, cu scorul de 1-0. Unica reușită a fost semnată de Bancu, jucătorul celor de la Universitatea Craiova a marcat în minutul 30.  Cele mai importante faze se pot vedea aici.

Puşcaş a ratat în minutul 16 un penalty, acordat pentru un fault în careu, după consultarea VAR.

În minutul 24, jocul a fost întrerupt pentru aproximativ două minute după ce pe teren au fost aruncate torţe.

În celălalt meci al grupei, Muntenegru și Bosnia Herțegovina au terminat la egalitate, 1-1.

În primele două etape, România a fost învinsă cu 2-0 de Muntenegru şi cu 1-0 de Bosnia-Herţegovina. ”Tricolorii” au disputat în deplasare ambele meciuri.

2. Edi Iordănescu și-a lăudat jucătorii, după succesul cu Finlanda. Este prima sa victorie în calitate de selecționer. “O seară bună pentru noi. Jocul ne-a arătat că România are caracter, că România are viitor”. Reacția integrală poate fi citită aici.

3. Remize în partidele de sâmbătă, din prima divizie a Ligii Națiunilor: Anglia – Italia 0-0, Olanda – Polonia, Țara Galilor – Belgia 1-1, Ungaria – Germania 1-1.

În Liga B, Ucraina a câștigat clar cu Armenia, 3-0, în timp ce Irlanda s-a impus cu același scor în fața Scoției.

În Liga C, Turcia s-a impus în Luxemburg, scor 2-0, iar Insulele Feroe a câștigat acasă împotriva Lituaniei, 2-1.

4. Simona Halep, locul 20 WTA, va întâlni o jucătoare venită din calificări în primul tur la Birmingham, turneu de categorie WTA 250.  Sorana Cîrstea, numărul 34 mondial şi cap de serie 6, va juca împotriva americancei Shelby Rogers, locul 42 WTA. A treia româncă de pe tabloul principal, Gabriela Ruse (53 WTA), o va avea adversară în runda inaugurală pe sportiva din China Qiang Wang (146 WTA).

5. Gimnasta Silviana Sfiringu a obţinut, sâmbătă, medalia de bronz în finală la paralele, la Cupa Mondială Challenge de la Osijek. News.ro

6. Pilotul celor de la Ferrari, Charles Leclerc va pleca primul în Marele Premiu al Azerbaidjanului, ce se desfășoară pe circuitul de la Baku. Pe locul doi s-a clasat Sergio Perez (Red Bull Racing) şi pe trei Max Verstappen (Red Bull Racing).

7. Arbitrul Istvan Kovacs a fost delegat la cel mai tare duel din etapa a patra din Liga Naţiunilor, meciul dintre Germania şi Italia, programat marţi, la ora 21:45, de la Monchengladbach, informează FRF. Marcel Bîrsan va conduce partida Cehia – Andorra, luni, 13 iunie, la Brno.

8. Perechea Monica Niculescu/Caroline Dolehide (România/SUA), cap de serie numărul 4, s-a calificat, sâmbătă, în finala de dublu a turneului de categorie WTA 250 de la Nottingham. News.ro

9. Real Madrid l-a transferat pe fotbalistul francez Aurelien Tchouameni. Evenimentul de prezentare a jucătorului va avea loc marţi, 14 iunie.

10. Handbalista Yvette Broc a plecat de la CSM București și a semnat cu formația maghiară Gyor, finalista ultimei ediții a Ligii Campionilor.

11. Mijlocaşul bulgar Todor Nedelev a fost operat de o leziune la cap şi la creier în urma unui accident rutier grav în care a fost implicată echipa naţională din capitala Georgiei, a anunţat sâmbătă federaţia naţională de fotbal, citată de lefigaro.frNews.ro

12. Ulrich Meleke va juca și din sezonul viitor la FC Voluntari. Mijlocaşul defensiv, în vârstă de 23 de ani, a jucat în 29 de meciuri sezonul trecut pentru ilfoveni, când a fost împrumutat de la CFR Cluj.

13. FR Handbal a stabilit programul Ligii Naţionale feminine din viitoarea stagiune, iar conform tragerii la sorţi, în prima etapă se vor duela campioana Rapid Bucureşti cu vicecampioana CSM Bucureşti. News.ro

14. Mijlocașul Mihai Răduț (32 de ani) a semnat cu FC Voluntari. În carieră, el a evoluat la: Internaţional Curtea de Argeş, FCSB, Pandurii Târgu-Jiu, Hatta Club (Emiratele Arabe Unite), Lech Poznan (Polonia), Astra Giurgiu şi Aris Limassol (Cipru).

15. Luni, 13 iunie, este zi liberă pentru funcţionarii din Peru, care pot urmări astfel meciul cu Australia, din barajul pentru Cupa Mondială, scrie lequipe.frNews.ro

16. Handbalista Alexandra Lacrabère, campioană olimpică, mondială şi europeană cu naţionala Franţei, va evolua în sezonull viitor la campioana României, Rapid București.

17. Programul transmisiunilor zilei de duminică:

10:35 – Formula 2 Azerbaijan  – Prima Sport 1

14:00 – Formula 1 – MP al Azerbaijanului – Prima Sport 1

15:30 – Tenis ATP 250 – Liberna Open- Prima Sport – Finala – Prima Sport 3

16:00 – UEFA Nations League – Irlanda de Nord – Cipru – Prima Sport 2

19:00 – UEFA Nations League – Norvegia – Suedia – Prima Sport 1

19:00 – UEFA Nations League – Georgia – Bulgaria – Prima Sport 2

21:45 – UEFA Nations League – Spania – Cehia – Prima Sport 1

21:45 – UEFA Nations League – Elvetia – Portugalia – Prima Sport 2

21:45 – UEFA Nations League – Slovenia – Serbia – Prima Sport 3

 

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Suntem şi pe Facebook

Calendarul ştirilor

august 2022
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Arhiva Argeş Sport

RSS Ştiri sportive TVR