Români, am învins! Au murit și caprele vecinilor

Faza grupelor s-a terminat ieri și putem trece deja la concluzii. Pentru fanii tricolorilor, EURO s-a terminat urât cu înfrângerea umilitoare în fața Albaniei. Pentru microbiștii care oricum nu credeau în șansele României la acest Campionat European, turneul continuă cu alte meciuri tari și emoții cât cuprinde. Pentru ambele categorii de fani, însă, se impune o întrebare: „S-a făcut sau nu de râs România la acest European?”

În purul nostru stil bășcălios, am putea spune că nu suntem cei mai fraieri. Am așteptat cu sufletul la gură să mai moară și alte capre și, culmea este că au murit caprele unor vecini importanți, motiv pentru care nu putem decât să ne bucurăm! Ucraina (0 puncte), Rusia (1 punct, golaveraj 2-6), Cehia (1 punct, golaveraj 2-5), Suedia (1 punct, golaveraj 1-3) și Austria (1 punct, golaveraj 1-4) sunt toate sub România în clasamentul final al acestui EURO.

O-ho-ho, și ce capre grase au murit! Ba, mai mult, nici Albania și Turcia nu au mers mai departe în optimi, deci nu putem decât să ridicăm capul și să zicem: „N-am cei mai proști de la EURO!” România a fost a doua echipă eliminată matematic la acest turneu, după Ucraina, care pierduse primele două meciuri din grupă, dar prima care a plecat acasă. Că a fost eliminată încă din faza grupelor nu ar fi cine știe ce tragedie. S-a mai întâmplat și cu alte ocazii: 1984, 1996 sau 2008. Numai că atunci am avut grupe cu adevărat puternice, am fost aruncați de fiecare dată în „grupele morții”! În 1984 am jucat cu Spania, Portugalia și Germania, în 1996 cu Franța, Spania și Bulgaria lui Stoichikov, iar în 2008 cu campioana și vicecampioana mondială en-titre, Italia respectiv Franța, plus Olanda, viitoarea vicecampioană mondială, din 2010!

Practic, acum am fost trimiși acasă de Albania! O Albanie care nu mai e cea de pe vremea lui Dobrin sau Dumitrache, aici are dreptate Iordănescu, dar e totuși o țară care nu a realizat absolut nimic în fotbalul european. O națională care are doar un jucător de mare valoare (Ersin Hysaj, fundașul dreapta de la Napoli), plus alți 2-3 fotbaliști acceptabili, care au mai dat cu nasul de fotbalul european la cluburile la care joacă. În rest, doar ambiție multă și multă organizare. Să fii bătut de Albania la EURO în condițiile în care tu trebuia să câștigi meciul pentru a te califica în optimi, atunci ăsta este un regres incalificabil!

Degetul pe rană a fost pus însă chiar de către selecționerul Anghel Iordănescu, prin felul în care a pregătit meciurile și prin neinspirația în a alcătui echipa de start. Doar în partida de debut cu Franța am arătat cât de cât ceva fotbal, dar asta doar pentru că astfel de jocuri se pliază perfect pe strategia noastră de a ne apăra aglomerat. În rest, când a fost nevoie să atacăm, ne-am arătat limitele. Sistemul de joc este învechit, stilul de joc este învechit, strategia este învechită, Tata Puiu este învechit! Unii au strigat încă din preliminarii că echipa națională nu joacă absolut nimic, dar li s-a fluturat prin față clasamentul și o calificare (fără glorie) venită după 8 ani.

Pe mine, personal, cel mai mult m-a deranjat exprimarea lui Iordănescu „are și el o vârstă, nu putem să-l băgăm titular”, când a fost întrebat de ce nu a început meciul cu Albania cu Lucian Sânmărtean titular. Sânmărtean are 36 de ani și are aceeași vivacitate ca la douăzeci și ceva de ani, nu este gras ca Alibec sau Adi Popa și este foarte tehnic, era singurul capabil să construiască atacurile României în meciurile în care trebuia neapărat să atacăm. În plus, tendința în fotbalul european este aceea ca jucătorii trecuți de 33-34 de ani să fie liderii din teren. Rosicki (Cehia) are 36 de ani, Gera (Ungaria) are 37 de ani și a marcat un gol fantastic cu Portugalia, Carvalho (Portugalia) are 38 de ani și e liderul apărării lusitanilor, Irlanda are cea mai vârstnică echipă de la EURO, cu media de 29 de ani și 4 luni, iar Italia are 9 fotbaliști trecuți de 30 de ani! De unde porcăria asta că Sânmărtean e bătrân? Cristiano Ronaldo are doar 31 de ani, dar a anunțat că vrea să joace la nivel înalt până la 42 de ani și, ținând cont că arată fizic ca un zeu grec sculptat în piatră, există posibilitatea să îl vedem în teren și la EURO 2028!

Am putea continua la nesfârșit să găsim lacune în jocul naționalei la EURO. Dar acesta s-a terminat pentru România și, atunci, se impune întrebarea: „Ce este de făcut în continuare?”. Păi un prim răspuns ar fi o reformă clară și totală la nivelul stafului tehnic. Iordănescu nu mai are ce căuta nici măcar ca sfătuitor al președintelui Răzvan Burleanu. „Ne trebuie un antrenor străin sau nu?”. Aceasta este altă întrebare care îi macină pe microbiști. Dacă e să mă întrebați pe mine, eu mizez pe selecționer străin, dar cunoscând realitatea dintr-o țară autodistructivă ca România, aș merge tot pe un român. Și mai jos o să încerc să ofer câteva explicații pro și contra unui tehnician străin.

Argumente PRO:

1. Ungaria nu mai fusese la un turneu final al unui mondial sau european din anul 1986. A adus un neamț necunoscut, Bernd Storck, după ce mai încercase și cu alți străini, gen Emerich Jenei. Storck și-a adus cu el întreg staful din Germania (secunzi, preparatori fizici, fizioterapeuți), iar asistent manager l-a luat pe Andreas Moller, unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care i-a dat Germania! Nemții au schimbat total mentalitatea ungurilor. Cu o echipă slab valorică, Ungaria a câștigat grupa de la EURO și merge în optimi.

2. Albania a preluat modelul de succes al antrenorului străin. Giovanni De Biasi a făcut din rahat bici, cum se spune. În meciul cu România am văzut atât de multă tactică la jocul albanezilor cât nu am văzut în 100 de meciuri ale lui Iordănescu. Practic, totul era gândit la secundă, pornind de la cornerele bătute la punct fix, continuând cu schemele de la loviturile libere, etc, și culminând cu repunerile în joc ale portarului Berisha: toate degajările erau pe Hysaj, care pornea din punct fix, făcea 5-6 pași și apoi câștiga fiecare duel la cap!

3. Un antrenor străin ar rezolva în sfârșit problema selecției la echipa națională! Se știe că de 30 de ani, România a avut doar antrenori steliști, excepții făcând aparițiile meteorice ale lui Mircea Rădulescu, Cornel Dinu și Răzvan Lucescu. Cel puțin, în perioada mandatelor lui Pițurcă și Iordănescu (fiecare au avut câte 3) echipa națională a fost târg de vânzare pentru fotbaliștii de la Steaua. Aceștia au fost chemați în număr constant mare, cu toate că valoarea unora dintre ei era cel puțin îndoielnică.

Argumente CONTRA:

1. Jucătorul român este oltean din fire: nu suportă să fie condus de alții, veniți din afară. Chiar dacă o perioadă conviețuiește în pace și armonie, în scurt timp se revoltă și face tot posibilul ca să îl înlăture. Din acest motiv, un selecționer străin ar avea viață grea și cel mai probabil rezultate slabe la naționala României, așa cum s-a întâmplat recent cu Claudio Ranieri la cârma Greciei (totuși Grecia a câștigat EURO 2000 cu un neamț la timonă, deci balcanicii sunt imprevizibili).

2. Jocurile de culise îl vor îndepărta mai mult ca sigur pe selecționerul străin. Obișnuit să conducă din umbră tot fotbalul românesc, patronul de la Steaua, să zicem, se va revolta că jucătorii săi nu mai sunt chemați la echipa națională într-un număr atât de mare și ar trage toate sforile ca să îl îndepărteze. Exemplele de la clubul lui sunt recente și arhicunoscute.

3. Un antrenor străin nu cunoaște mentalitatea fotbalistului român care, vorba lui Ladislau Boloni, „pute de lene”! Va fi greu, dacă nu imposibil, să transforme România într-un pol de profesionalism, așa cum și lui Răzvan Burleanu i-a fost greu să nu preia din șmecheriile cu care Mircea Sandu a condus Federația, chiar dacă în urmă cu un an, doi, se dezicea total de practicile mafiote ale Nașului. Hai România! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Sursă foto: uefa.com