Selectați pagina

Rezultate excelente pentru piloții musceleni

Rezultate excelente pentru piloții musceleni
Distribuiţi ştirea!

Week-end-ul trecut a fost unul în care sporturile cu motor au fost în centru atenției iubitorilor de sport. Piloții musceleni au obținut rezultate remarcabile, atât la Campionatul Național de Slalom Paralel, cât și la Super Rally.

Sâmbătă, 20 august, în organizarea ACS Motorsport Sibiu, sub bagheta domnului Luca Ciprian, organizatorul evenimentului, a avut loc cea de a cincea etapă din cadrul Campionatului de Slalom Paralel, competiție desfășurată sub egida FRAS. La startul etapei s-au aliniat 32 de mașini din care 18 au fost pilotate de juniori, concurând în cadrul a patru clase, în funcție de cilindrii  motoarelor. Piloții musceleni, David Nedelcu și Mihai Pelmuș au făcut legea, instalându-se încă de la primele manșe de concurs în fruntea clasamentului general, dar şi la juniori. David Nedelcu, aflat într-o formă excepțională, a dominat cele patru treceri din concurs ocupând la final locul 2 la general, în pofida faptului că a concurat cu un Renault Clio, cu motor de 1400cc, fiind devansat doar de organizatorul concursului care a pilotat un Volkswagen Golf, cu motor de 2000cc și tracțiune integrală. Mihai Pelmuș reușește să ocupe locul al treilea în clasamentul general și câștigă după o finală cu David Nedelcu, trofeul la juniori. Urmare a acestui rezultat, Mihai Pelmuș devine campion al juniorilor 2022 și vicecampion în Campionatul Național de slalom paralel. Este al
treilea titlu de campion, în cei trei ani de motorsport, după titlul de campion al juniorilor la Rallycross 2020 și campion al clasei 1 la Rallycross 2021.

La competiția de la Șura Mare,Sibiu, clubul RB Racing a participat cu 3 sportivi: Teodora Merlă, David Nedelcu și Radu Nicolae. Din păcate, Teo Merlă, după ce a fost trădată de motorul mașinii, a fost nevoită să abandoneze. David Nedelcu, care ne-a obișnuit cu evoluții remarcabile, a reușit în final clasarea pe locul 2 la Open (toate automobilele din concurs ) și locul 1 la Juniori, la clasa
cu motoare de 1400cc. Radu Nicolae l-a secondat pe David și a ocupat locul 2 la aceeași clasă de concurs.Tot sâmbătă a avut loc etapa a 3-a din cadrul Campionatului de Super Rally la Deva, unde
musceleanul Andrei Dună a demonstrat că vârsta nu este un impediment și a urcat la numai 15 ani pe podium ocupând locul 1 la clasa 2B și locul 3 la echipe, alături de galonatul Mihai Leu, într-o competiție cu cei mai titrați piloți români .

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Suntem şi pe Facebook

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri sportive TVR

Calendarul ştirilor

decembrie 2022
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhiva Argeş Sport

RSS Romedia

  • Cătălin Cârstoiu – pe locul 3 în TOPUL medicilor cu cele mai mari venituri din România 6 decembrie 2022
    În urma unui top realizat de jurnaliștii de la cotidianul Libertatea cu privire la câștigul obținut de rectorii și decanii Universităților de Medicină și Farmacie din țară care, totodată, prestează și servicii medicale în diferite clinici și spitale private, argeșeanul Cătălin Cârstoiu ocupă locul 3, la nivel național. Așadar, conform informațiilor furnizate de Libertatea, medicul […]
  • CALENDAR CREȘTIN-ORTODOX: 6 decembrie – Sfântul Nicolae sau “Făcătorul de minuni” 6 decembrie 2022
    Sfântul Nicolae sau “Făcătorul de minuni”, prăznuit de creştini pe 6 decembrie, a trăit la sfârşitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea. S-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi. Încă din copilărie a dovedit credinţă excepţională, iar în timpul tinereţii s-a remarcat prin purtare aleasă, post, discernământ şi viaţă duhovnicească […]
  • Ion Mînzînă: „La mulți ani tuturor sărbătoriților de astăzi care își serbează ziua onomastică!” 6 decembrie 2022
    Bucurie mare să vă fie în suflete în așteptarea Sfântului Ierarh Nicolae! La mulți ani tuturor sărbătoriților care își aniversează ziua onomastică!Generozitatea să vă urmeze în tot ceea ce faceți și gândiți, iar inima să vă fie mereu curată! Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș și președinte Consiliul Județean Argeș Articolul Ion Mînzînă: „La mulți ani […]
  • MIHAELA VLAD, notar public: „La mulți ani tuturor sărbătoriților de astăzi!” 6 decembrie 2022
    Sfânta sărbătoare creștinească a Sfântului Nicolae să vă aducă în dar bucurie sufletească, belșug în case și multă sănătate! Să fim mai buni, mai darnici și cu sufletul curat, după exemplul lăsat nouă de Sfântul ierarh pe care îl sărbătorim cu toții. La mulți ani! MIHAELA VLAD, notar public Articolul MIHAELA VLAD, notar public: „La […]
  • Nicolae Pavelescu, deputat PSD de Argeș, mesaj pentru sărbătoriții zilei 6 decembrie 2022
    Bucurie mare să vă fie în suflete în așteptarea Sfântului Ierarh Nicolae! La mulți ani tuturor sărbătoriților care își aniversează ziua onomastică! Generozitatea să vă urmeze în tot ceea ce faceți și gândiți, iar inima să vă fie mereu curată! LA MULȚI ANI! Nicolae Pavelescu, deputat PSD de Argeș Articolul Nicolae Pavelescu, deputat PSD de […]