Views: 85

FC Muscelul Câmpulung a început cu un rezultat de egalitate seria jocurilor de pregătire din Croația. Formația argeșeană a încheiat la 1-1 amicalul disputat împotriva croaților de la NK Karlovac 1919, echipă clasată pe locul 4 în liga secundă.

Muscelenii au avut o prestație solidă, controlând mare parte din joc și creându-și mai multe situații clare de gol. După aproximativ 20 de minute, Coșereanu a fost aproape de deschiderea scorului, însă șutul său a fost respins spectaculos de portarul advers. La scurt timp, același Coșereanu l-a găsit excelent pe Karaklajic, scăpat singur cu goalkeeper-ul, dar faza a fost oprită pentru o poziție de ofsaid semnalizată de arbitru.

Presiunea exercitată de Muscelul a fost constantă, iar defensiva croată a cedat în mai multe rânduri. Argeșenii au solicitat și o lovitură de la 11 metri, la un contact evident în careu, însă arbitrul a lăsat jocul să continue. În ciuda cursului jocului, Karlovac a reușit să marcheze pe finalul primei reprize, prin Dominic Simcic, care a finalizat din interiorul careului.

Repriza secundă a adus o reacție pe măsură din partea Muscelului. Egalarea a venit în minutul 70, când Ziblim a înscris spectaculos, cu un șut de la aproximativ 25 de metri, direct în vinclu. Finalul partidei a fost mai complicat pentru argeșeni, care au evoluat în inferioritate numerică în ultimele zece minute, după ce Ziblim a părăsit terenul accidentat, iar Bunel a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene.

NK Karlovac 1919 – FC Muscelul Câmpulung 1-1 (1-0)
Au marcat: Simcic (30) / Ziblim (70)

FC Muscelul Câmpulung:
Kramer – Grosu, Kitanovski, Simic – Nistor, Purice, Andone, Coșereanu – Karaklajic, Jokovic, Chibueze

Au mai intrat: Mărgărit, Ciubotariu, Bîrzu, Ghiță, Grecu, Ziblim, Sanda, Rogac, Bunel, Alexe, Stelea

Antrenor: Goran Miscevic

Împarte știrea cu prietenii
Link copiat!