Selectați Pagina

Regal handbalistic feminin la Mioveni în weekend: Final 4 al Cupei României Fan Courier

Regal handbalistic feminin la Mioveni în weekend: Final 4 al Cupei României Fan Courier
Distribuiţi ştirea!

CSM București, Rapid București, SCM Rm. Vâlcea și CS Măgura Cisnădie sunt cele patru echipe calificate în turneul final al Cupei României Fan Courier la handbal feminin, care se va desfășura în weekend la Sala Sporturilor din Mioveni.

Cu o zi înainte de primul fluier a avut loc o conferință de presă la care au fost prezenți reprezentanții celor 4 cluburi, plus noul președinte al Federației și primarul orașului Mioveni. Aceștia au vorbit strict despre competiția de două zile de la Mioveni, evitând să discute și despre lupta fantastică din ultimele două etape rămase din Liga Florilor MOL, cele care vor hotărî campioana: Rapid sau CSM București.

Constantin Din, fostul arbitru internațional care i-a luat locul în fruntea FRH lui Alexandru Dedu, a mulțumit primarului și comunității locale pentru implicarea în handbalul feminin. „Vreau să mulțumesc Mioveniului pentru suportul acordat. Sperăm să îmbunătățim formatul acestei competiții și să vă oferim un spectacol din ce în ce mai bun. Aici au fost acțiuni foarte bine organizate și cu rezultate bune, așa că nu am stat pe gânduri și am ales Mioveniul drept gazdă”, a spus Din.

Primarul Ion Georgescu, un mare fan al handbalului, are în continuare gânduri mari după 2 ani în care CS Mioveni a rezistat în Liga Florilor MOL: „Sper ca acest turneu de cupă să fie o motivație suficient de mare pentru echipa de la Mioveni și la anul să facem surpriza și să ne calificăm și noi în turneul final. Sportul este un fenomen, se știe că este un ambasador și, nu în ultimul rând, înseamnă sănătate. Mioveniul are numai de câștigat, locuitorilor le-am adus spectacole de talie internațională acasă”.

Programul meciurilor:

Semifinalele, sâmbătă, 21 mai:
11:00 – CSM București – CS Măgura Cisnădie / TVR 2
15:30 – SCM Rm. Vâlcea – Rapid București / TVR 1

Finalele, duminică, 22 mai:
11:00 – Învinsele între ele / TVR 2
15:30 – Învingătoarele între ele / TVR 1

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Reclamă

Case de pariuri online din Romania

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

www.alternativo.ro

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri gonews.ro