Turneul de fotbal juvenil Mexpa Cup 2026, ediţia de Paşte, s-a încheiat joi, după patru zile pline de meciuri, emoții și o participare numeroasă la Pitești. Competiția, organizată în perioada 6-9 aprilie, a reunit peste 60 de echipe și sute de copii din mai multe zone ale țării, confirmând statutul unuia dintre cele mai atractive evenimente dedicate fotbalului juvenil din această primăvară.
La ediția din acest an au participat cluburile FC Argeș, ACS Young Boys Topoloveni, ACS Olimpia, CS Curtea de Argeș, Sola Gratia Dragoslavele, CSS Dinicu Golescu Câmpulung, ACS Ciprian Dinu, Athletic Junior Craiova, iSport Vâlcea, ARO Muscelul, ACS FC Dănuț Coman, FC Oltenia Râmnicu Vâlcea, Club Sportiv Unirea Bascov, R10 Academy Pitești, CS Real Bradu, ACS Juniorii Campioni, Lions Academy, CS Star Mioveni, Academia de Fotbal Robert Neagoe, Academia Constantin Schumacher, Real Mioveni, Ajax București, ACS Mexpa, Corbi și FC Pitești. ceea ce a oferit turneului un plus de atractivitate și consistență.
Partidele s-au disputat pe terenul de iarbă al stadionului din Ștrand, iar la categoriile mici s-a jucat și în balon, într-un cadru care a oferit condiții bune pentru desfășurarea unui turneu de o asemenea amploare. Atmosfera a fost una extraordinară pe tot parcursul competiției, iar publicul prezent a avut ocazia să urmărească la lucru numeroase academii și cluburi, inclusiv din județul Argeș.
La finalul ediției din acest an, trofeele au fost câștigate de CSS Dinicu Golescu, la categoria 2013, FC Argeș, la categoria 2016, și Lions Academy, formație care s-a impus atât la categoria 2017, cât și la 2018.
Pe durata turneului a existat și un moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu, gest care a adăugat o notă aparte unei competiții desfășurate într-o perioadă încărcată emoțional pentru fotbalul românesc.
Pentru organizatori, Mexpa Cup 2026 a însemnat un adevărat tur de forță, însă evenimentul s-a desfășurat în condiții foarte bune, iar cei de la Mexpa s-au achitat foarte bine de organizare, mai ales în contextul unui turneu care a adus la start un număr atât de mare de echipe.
Câștigătoarele Mexpa Cup 2026:
2013 – CSS Dinicu Golescu
2016 – FC Argeș
2017 – Lions Academy
2018 – Lions Academy








