Selectați pagina

Petrolul Ploieşti şi-a asigurat promovarea în Liga 1 – Cronica Sportivă

Petrolul Ploieşti şi-a asigurat promovarea în Liga 1 – Cronica Sportivă
Distribuiţi ştirea!

1. Simona Halep, locul 21 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 6-4, pe franţuzoaica Alize Cornet, locul 39 WTA, în turul I al turneului de la Roma. Halep va evolua în manşa a doua cu americanca Danielle Collins, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 7, scorul întâlnirilor directe fiind 1-1. News.ro

2. Sorana Cîrstea, locul 26 mondial, va evolua, marţi, în runda inaugurală la Roma cu jucătoarea tunisiană Ons Jabeur, favorita numărul 9 şi locul 7 mondial. Meciul va avea loc pe arena centrală, nu înainte de ora 20.00. Tot marţi, în al doilea meci de pe Grand Stand Arena, în sesiunea de dimineaţă, după un alt joc de simplu feminin, care începe la 11.00, va avea loc şi duelul sportivelor cu origini româneşti, Bianca Andreescu (Canada), locul 90 WTA, şi britanica Emma Răducanu (Marea Britanie), locul 12 mondial.

3. Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, locul 95 WTA, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului WTA 125 de la Paris (Trofeul Lagardere), cu premii de 92.742 de euro. Ea a trecut în primul tur de sportiva franceză Fiona Ferro, locul 139 mondial, scor 6-3, 7-5. În turul următor, Bogdan va evolua cu poloneza Magda Linette, locul 54 mondial şi favorită 2.

4. Simona Halep se menţine pe locul 21, cu 2.067 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni, în timp ce Gabriela Lee (fostă Talabă) a urcat 84 de poziţii până pe locul 150, cel mai bun din carieră, după ce a câştigat turneul ITF de 100.000 de dolari de la Bonita Springs. News.ro

5. Formaţia Petrolul Ploieşti este prima echipă care şi-a asigurat promovarea în Liga 1 Casa Pariurilor, după ce a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Concordia Chiajna, în etapa a IX-a, penultima, din play-off-ul Ligii 2 Casa Pariurilor. Prahovenii revin în primul eşalon după şase ani. Petrolul are 62 de puncte în clasament şi nu mai poate pierde primele două poziţii, care asigură promovarea directă. Pe doi se află FC Hermannstadt, cu 57 de puncte, la fel ca şi Universitatea Cluj, echipa de pe locul trei. Cele două formaţii se întâlnesc în meci direct marţi, de la ora 19.30.

6. Rapid a pierdut, scor 2-3, meciul susţinut, luni, pe teren propriu, în compania formaţiei FC U.Craiova 1948, în etapa a opta din play-out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor. Este primul eşec înregistrat de Adrian Mutu de când a preluat Rapidul. News.ro

7. Clubul FC Voluntari anunţă că meciul din cadrul etapei a IX-a a play-off-ului Ligii 1 Casa Pariurilor contra formaţiei FCSB se va juca sâmbătă, de la ora 2100, pe Arena Naţională. Locul de disputare a partidei s-a schimbat deoarece suprafaţa de joc a Stadionului Anghel Iordănescu este în curs de modernizare. Jocul CFR Cluj – CS Universitatea Craiova, din aceeaşi etapă, a fost programat, duminică, de la ora 21.30.

8. Vicecampioana en-titre la baschet masculin, CSM Oradea, s-a calificat luni, pe teren propriu, în semifinalele Ligii Naţionale, după ce a învins formaţia Dinamo Bucureşti, scor 79-46 (38-23), în al treilea meci, decisiv, din sferturi. În semifinale, CSM Oradea se va duela cu CSO Voluntari. Tot luni şi tot după al treilea meci s-a calificat şi Argeş Piteşti, care a învins pe SCMU Craiova, scor 75-73. Piteştenii vor da piept în ultimul act cu campioana U BT Cluj.

9. Pivotul sârb Nemanja Ratkovici (Vojvodina Novi Sad) a semnat un contract cu echipa de handbal masculin Minaur Baia Mare, a anunţat, luni, gruparea calificată în finala EHF European Cup. News.ro

10. Tenismenul spaniol de 19 ani Carlos Alcaraz a urcat de pe locul 9 pe locul 6 ATP, cu 4.773 de puncte, după ce a ridicat trofeul la turneul de 1.000 de puncte de la Madrid. Cel mai tânăr câştigător al competiţiei din capitala Spaniei este la cea mai bună clasare din carieră în ierarhia tenismenilor profesionişti. News.ro El s-a retras de la turneul de masters series de la Roma, pentru a se odihni în vederea celui de-al doilea grand slam al anului, French Open (23 mai – 5 iunie). News.ro

11. Japoneza Naomi Osaka, care are probleme la tendonul lui Ahile încă de la Madrid, s-a retras de la turneul WTA 1000 de la Roma pentru a nu risca o accidentare mai gravă înainte de Roland-Garros (22 mai-5 iunie). News.ro

12. Formaţia Fiorentina a învins, luni, pe teren propriu, scor 2-0, echipa AS Roma, în etapa a XXXVI-a a campionatului Italiei. În clasament, Fiorentina este pe locul 7, cu 59 de puncte, acelaşi număr de puncte ca AS Roma, aflată pe locul 6. AC Milan este lider în clasament, cu 80 de puncte, cu două mai multe decât Inter Milano. Pe locul trei se află Napoli, care are 73 de puncte.

13. FIFA a confirmat luni că meciul controversat dintre Brazilia şi Argentina, din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2022, va fi rejucat, după ce comisia sa de apel a respins contestaţia celor două federaţii naţionale în cauză. Partida, programată iniţial la 5 septembrie 2021, la Sao Paulo, a fost oprită după doar cinci minute de joc în urma intervenţiei autorităţilor sanitare braziliene, care au acuzat patru jucători argentinieni de la cluburi din Anglia de încălcarea protocoalelor anti-Covid. News.ro

14. Bengt Johansson. cel mai titrat selecţioner din handbalul suedez, a decedat la vârsta de 79 de ani. Johansson a fost antrenorul naţionalei masculine timp de 16 ani (1988-2004) şi, sub conducerea lui, echipa a cucerit două titluri mondiale, în 1990 şi 1999, şi patru europene, în 1994, 1998, 2000 şi 2002. Singura medalie de aur care îi lipseşte din palmares este cea de aur la Jocurile Olimpice, deşi reprezentativa suedeză antrenată de el a jucat de trei ori în finală (1992, 1996 şi 2000), dar a pierdut de fiecare dată.

15. Programul transmisiunilor sportive de marţi:

Universitatea Cluj – FC Hermannstadt, Liga 2 Casa Pariurilor (Digi Sport 1, Orange Sport 1, Prima Sport 1) – 19.30;

Aston Villa – Liverpool, Premier League (Eurosport 1) – 22.00;

FC Barcelona – Celta Vigo, LaLiga (Digi Sport 1, Orange Sport 1, Prima Sport 1) – 22.30;

Granada – Athletic Bilbao, LaLiga (Digi Sport 3, Orange Sport 3, Prima Sport 4) – 21.00;

Valencia – Betis Sevilla, LaLiga (Digi Sport 4, Orange Sport 2, Prima Sport 2) – 20.00;

WTA Roma (Digi Sport 2, Digi Sport 4) – 12.00;

ATP Roma (Eurosport 3) – 12.00;

Sorana Cîrstea – Ons Jabeur, WTA Roma (Digi Sport 2) – 20.00;

CS United Galaţi – Autobergamo Deva, Liga I la futsal (Digi Sport 3) – 19.00.

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Suntem şi pe Facebook

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri sportive TVR

Calendarul ştirilor

decembrie 2022
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhiva Argeş Sport

RSS Romedia

  • Medic nou la Spitalul Orășenesc din Mioveni 2 decembrie 2022
    Începând de luni, 5 decembrie 2022, în cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni își va începe activitatea Raluca Onilă, medic cu specializarea în Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice. Dr. Raluca Onilă are 33 de ani, este absolventă a Universităţii de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, iar experiența acumulată ca rezident în cadrul Spitalului Clinic […]
  • Piteștiul în întuneric. La propriu și la figurat… 30 noiembrie 2022
    S-a aprins iluminatul ornamental dedicat sărbătorilor de iarnă în Pitești. S-au aprins luminile. Dar nu sunt vizibile…Să nu îmi veniți cu vrăjeala aia ieftină (propagată de fanii partidului), că a crescut prețul energiei electrice, că municipalitatea nu mai are bani, că nu ține. Sibiu, Craiova, Brașov, Cluj sunt tot în România. Să nu mai zic […]
  • Casa de Cultură a Studenților Pitești, pe scenă la „IaȘi Dansează” 28 noiembrie 2022
    Delegația Casei de Cultură a Studenților Pitești, condusă de coregraful piteștean Daniel Ionescu, s-a întors de la Festivalul Național de Dans – IaȘi Dansează cu rezultate remarcabile. La ediția din acest an numărul dansatorilor participanți la Festivalul Național de Dans „IaȘi Dansează” a fost impresionant. Această competiție are ca scop schimbul cultural și de experiență […]
  • Rezultate LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc – Duminică, 27 noiembrie 2022 28 noiembrie 2022
    Duminică, 27 noiembrie 2022, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 24 noiembrie a.c., C.N. – Loteria Română a acordat 12.091 de câștiguri în valoare totală de peste 767.700 de lei. Loto 6/49: 19, 33, 39, 18, 30, 26 […]
  • A.D.I. Servsal Argeș: „Nu ți-ai selectat deșeul? O va face șoricelul!” 28 noiembrie 2022
    Cu toții vrem să trăim într-o lume mai puțin poluată, fără deșeuri ce formează peisaje dezolante și fără teama pentru viitor. Poate ți se pare imposibil să te gândesti ca, în scurt timp, lacurile și râurile nu ar mai fi pline de sticle de plastic, însă este suficient să dăm un bun exemplu celor din […]