Argeș Sport

Acasă

 Breaking News

Pariez de când mă știu, iar pariurile online îmi plac pentru că…

Pariez de când mă știu, iar pariurile online îmi plac pentru că…
iunie 27
22:33 2018

Pariez de mai bine de 15 ani și trebuie să recunosc faptul că primii ani au fost, poate, cei mai plăcuți, rivalizând cumva cu perioadă în care am descoperit pariurile online. Inițial, pentru mine pariurile reprezentau o activitate extrem de pasionantă, iar de fiecare dată când mă gândeam să merg să joc un bilet eram foarte entuziasmat. Prima dată am jucat la agenția Astra, care acum nu mai există, iar sigla mărcii mi-a rămas până astăzi întipărită în memorie. Evident, pierdeam mult mai des decât câștigam, însă poate și din această cauză, un bilet câștiga însemna foarte mult pentru mine, nu neapărat din punct de vedere financiar, ci pur și simplu pentru satisfacția de a fi câștigat ceva.  În plus, câștigarea unui bilet era un motiv de adevărată mândrie în cartier…

În acea perioadă de la începutul anilor 2000, pariurile erau încă la început la noi în țară; microbul abia începea să se instaleze. Țin minte că pentru a juca pronosticuri din Divizia A trebuie să mai adăugăm alte 3 predicții pe bilet, însă chiar și așa, era mult mai ușor să nimerești rezultatele meciurilor, însă nu pentru că făceam vreo analiză detaliată – nici vorbă, – ci pentru că rezultatele erau mult mai ușor de anticipat decât în zilele noastre. Practic, cotele mici ieșeau mult mai des decât se întâmplă astăzi.

Apoi, a venit și momentul descoperirii pariurilor online. Internetul și-a făcut simțită prezența în România, iar la scurtă distanță după ce mi-am tras cablul de internet am și început să pariez la Gamebookers. Cred că după primii 2 ani de pariat pe internet au apărut și pariurile live la agențiile la care aveam cont. Ce să vă mai spun, pariurile live au reprezentat ceva incredibil pe moment. Nu mi-a venit să cred că puteam practic să văd meciul și să pariez sau chiar să mă contrez la ultimul meci de pe bilet.

Totuși, de departe cel mai mare impact asupra mea l-au avut bonusurile. Era ceva incredibil să te gândești că poți depune 50 de Euro pentru a primi alți 50 de Euro cu care să poți paria. În plus, nu existau în general taxe de nici un fel, poate cu excepția unei taxe de retragere de 2 Euro la un anumit operator dacă îmi amintesc bine, asta în condițiile în care eram obișnuit să mi se rețină un comision din miză la fiecare bilet jucat stradal.

Un alt lucru inedit a fost să văd oferta bogată de pariuri, cu numeroase sporturi, campionate și tipuri de pariuri pe care nu le mai văzusem niciodată! Nici cu cotele nu mi-era rușine: pe internet găseam aproape de fiecare dată cote mai mari decât mă așteptam.

Una peste alta, probabil cel mai tare argument pro pariuri online era (și este) posibilitatea de a paria de oriunde și la orice oră. Spre exemplu, dacă câștigai un bilet primeai banii în cont în câteva zeci de minute după încheierea partidei, pe când la agențiile de cartier puteai primi banii abia a 2-a zi. Totodată, nu mai depindeai de nici un orar al agențiilor și puteai să refolosești banii câștigați în aceeași zi pentru a paria din nou.

Ulterior am descoperit câteva forumuri de pariuri internaționale, unde am descoperit numeroase strategii interesante care putea fi aplicate numai online și în același timp, tot de pe acele site-uri am învățat mai multe lucruri despre pariurile de valoare.

În zilele noastre, casele de pariuri au devenit mult mai performante, iar funcții precum cele de Live Streaming și Cash Out au devenit deja o banalitate. Totuși, parcă și sporturile au devenit din ce în ce mai tacticizate, iar tonele de site-uri de specialitate de pe net parcă nu mai reușesc să ne transmită atât de multe sfaturi valoroase.

Ei bine, pentru a mă reîntoarce la felul în care pariam odinioară și la distracția pe care am trăit-o acum mai bine de 15 ani am început să joc biletul zilei pentru Campionatul Mondial pe site-ul celei mai mari și mai active comunități de pariori de la noi din țară. Acest concurs practic îmi retrezește vechile amintiri bucuroase și mă pune din nou în postura de a trăi la intensitate maximă cele mai tari meciuri ale momentului.

Sper că ți-ai dat seama de ce îmi plac pariurile online. Trebuie să fii nebun să nu-ți placă!

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Aveți vreun comentariu de făcut ?

Calendar evenimente sportive

  1. Unirea Bascov – Viitorul Domnești

    22 septembrie/17:00 EEST
  2. CSU Pitești – CSM București

    25 septembrie/18:00 EEST
  3. Chindia Târgoviște – CFR Cluj

    26 septembrie/21:30 EEST

Clasament liga 2

Most recent soccer data here. The system is currently retrieving statistics from data feed.

Publicitate

Publicitate

Caută în site

Publicitate

Publicitate Adsense

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate Adsense

Liga 2

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Translation

PUBLICITATE

Arhivă ştiri Argeş Sport

PUBLICITATE

Publicitate

Publicitate

PUBLICITATE

PUBLICITATE

Arges-Sport.ro pe Twitter

%d blogeri au apreciat: