arges-sport.ro Web analytics

Oradea deschide play-off-ul cu o victorie la limită: 81-77 – Argeș Sport

Argeș Sport

Acasă

 Breaking News

Oradea deschide play-off-ul cu o victorie la limită: 81-77

Roby Boros

Oradea deschide play-off-ul cu o victorie la limită: 81-77
aprilie 25
22:02 2019

BCMU FC Argeș a debutat cu o înfrângere în play-off-ul Ligii Naționale de Baschet Masculin. În primul meci al seriei cu CSM CSU Oradea, piteștenii au pierdut cu 81-77, după un sfert secund de senzație și un final pe muchie de cuțit. Echipa campioană a luat conducerea cu 1-0 și va juca al doilea meci tot pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 18:00.

Sfertul al doilea, exemplu de joc pragmatic
Cele două echipe s-au întâlnit și anul trecut în aceeași fază a competiției, iar Piteștiul a deschis ”balul” cu o victorie surprinzătoare la Oradea. Alb-violeții și-au dorit să înceapă la fel seria dar, în ciuda unui joc bun și promițător, au pierdut pe final. Fără Pașalic, accidentat în Final 4 al Cupei României, gazdele au debutat în forță în meci și au condus până în minutul 8, la diferențe de 4-5 puncte. Însă, două coșuri consecutive de 3 puncte venite din partea lui Măciucă și Bishop duc Piteștiul la conducere (22-23) pentru prima dată în meci.

Al doilea sfert a fost unul dintre cele mai bune reușite de ”vulturi” în acest an. Cu o apărare foarte agresivă, cu T. Gheorghe și Siriscevic imbatabili la intercepții și cu o precizie de invidiat la aruncările din spatele semicercului (Jeremic, Siriscevic, T. Gheorghe – de două ori), BCMU FC Argeș s-a desprins la 8 puncte diferență la pauză (37-45)!

Oradea s-a regrupat la pauză și a avut ca motoare ale revenirii, ca și în precedentele întâlniri, pe Watson și Richard. Repriza a doua a fost foarte încrâncenată, cu faze dificil de evaluat de către arbitri, faze care au semănat cu niște lupte corp la corp, ale gladiatorilor. Pivotul Zekovic a început repriza a doua așa cum a făcut și în prima, cu o aruncare de 3 puncte, iar la jumătatea sfertului Oradea a revenit la conducere 50-49. De la 52-52 s-a mers cap la cap până la finalul sfertului (54-54, 57-57, 59-59, 61-61), deznodământul lăsându-se așteptat pentru ultima secvență.

Impulsionate și de public, gazdele au trecut la conducerea jocului și au ajuns să conducă cu 76-68 cu trei minute și jumătate înainte de final, cea mai mare diferență în meci în favoarea Oradei. ”Vulturii” au avut o ultimă răbufnire de orgoliu și au forțat egalarea pe final, apropiindu-se la o singură posesie (76-73 și 78-75), numai că echipa campioană a avut nervii mai tari la sarabanda faulturilor și s-a impus finalmente cu 81-77.

BCMU FC Argeș a câștigat lupta de sub panouri (37-28 scorul recuperărilor) și al coșurilor înscrise din acțiune (29-27), însă au pierdut clar disputa la aruncările libere (18-10 pentru Oradea) și la cea a paselor decisive (16-11). Vă reamintim că în semifinalele LNBM se califică echipa care strânge prima trei victorii.

CSM CSU Oradea – BCMU FC Argeș 81-77
(26-25, 11-20, 24-16, 20-16)

ORADEA: Richard 22 (3x3p), Zekovic 18 (3x3p), Valeika 11, Watson 10 (1x3p), Carter 9 (1x3p), Markovic 6, B. Nicolescu 3 (1x3p), Barnette 2. Antrenor: Cristi Achim

PITEȘTI: Carson 22 (1x3p), Korniienko 11 (1x3p), Jeremic 10 (2x3p), Bishop 10 (1x3p), T. Gheorghe 8 (2x3p), Sturanovic 8, Siriscevic 5 (1x3p), Măciucă 3 (1x3p). Antrenor: Florin Nini
A mai jucat: Ciotlăuș

Arbitri: Ciprian Stoica, Alin Faur, Șerban Rașoga

 

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Aveți vreun comentariu de făcut ?

previous arrow
next arrow
previous arrownext arrow
Slider

Sondaj

Care din echipele argeșene din Liga 2 va avea o clasare mai bună în noul sezon?

View Results

Loading ... Loading ...

Publicitate

Liga 2, sezonul 2019-2020

# Echipă P
1 ASU Poli Timişoara 0
2 Argeș 0
3 CSM Reşiţa 0
4 Concordia Chiajna 0
5 Csikszereda 0
6 Daco-Getica 0
7 Dunărea Călăraşi 0
8 Luceafărul Oradea 0
9 Metaloglobus 0
10 Mioveni 0
11 Pandurii Târgu Jiu 0
12 Petrolul 52 0
13 Rapid 0
14 Ripensia Timişoara 0
15 SCM Gloria Buzău 0
16 SSC Farul 0
17 Sportul Snagov 0
18 Turris-Oltul … 0
19 UTA Arad 0
20 Universitatea Cluj 0

Publicitate

Caută în site

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Argeş-Sport.ro pe Youtube

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

FlashScore.ro

Publicitate

Susține proiectul Argeș-Sport.ro

Avem nevoie și de susținerea dvs pentru a îmbunătăți siteul Argeș Sport din toate punctele de vedere.

Mulțumim !

PUBLICITATE

Translation

Publicitate

Publicitate

Publicitate

PUBLICITATE

Publicitate

Arges-Sport.ro pe Twitter

%d blogeri au apreciat: