Argeș Sport

Acasă

 Breaking News

Oradea câștigă din nou la Pitești și se califică în semifinale

Foto: Gabriel Pintilei

Oradea câștigă din nou la Pitești și se califică în semifinale
mai 11
23:17 2018

Grație mobilizării totale pentru al doilea joc din Sala Trivale, BCMU FC Argeș a făcut un meci mult mai bun decât cel de acum două zile, dar a pierdut din nou în fața echipei CSM CSU Oradea, scor 74-67. Oaspeții câștigă seria cu 3-1 și se califică în semifinale, în timp ce pentru vulturi începe vacanța.

Dobrin îți dă, dar nu îți bagă și în coș
Impulsionați de imnul clubului de fotbal FC Argeș, baschetbaliștii alb-violeți au început bine meciul și au condus aproape tot sfertul 1 (14-9, 17-11). Apatic acum două zile, Porter Troupe a fost principala gură de foc a piteștenilor, reușind destul de repede să treacă în double-digit (11 puncte în minutul 12).

În debutul sfertului secund, oaspeții trec în avantaj (23-24) și de aici încolo încep să conducă meciul, chiar dacă nu la diferențe mari. Asta deoarece Zeno și Richard, principalii coșgheteri, au fost anihilați de o apărare exactă a elevilor lui Barni Szaszgașpar… La pauză, Oradea intră în avantaj cu doar un punct (38-39), și se părea că sfertul al treilea va fi unul de foc.

Însă, ca de multe ori în acest sezon, vulturii au ieșit de la vestiare pleoștiți și au pierdut contactul cu adversarul, în ciuda jocului bun, și acum, făcut de ucraineanul Andriy Agafonov (14 puncte, 10 recuperări). Nuutinen a susținut și el bine absența lui Titus Nicoară, Troupe a continuat să joace peste medie, dar nu a fost suficient pentru ca BCMU să se impună în fața echipei lui Cristi Achim, care s-a dus în această perioadă a jocului chiar și la 10 puncte diferență.

Furați de arbitri la o fază importantă
În ultima pauză a acestui meci, spectatorii au scandat „Dobrin, Dobrin”! Cu toate că idolul din Trivale nu dribla cu mâna, așa cum o fac epigonii lui, vulturii și-au revenit și au reușit să treacă, uluitor, în avantaj pe tabela de marcaj (62-61), cu 4 minute înainte de final! Însă, pe fondul unor noi neatenții, oaspeții revin la conducere (66-69), moment în care își intră în rol cei trei arbitri: la un atac aproape de expirarea timpului a lui Richard, fluierașii văd un fault inexistent al lui Person, deși pe reluare se vede clar cum Richard (care mai avea 2 secunde și trebuia să arunce) îl trage de șort pe Person și apoi se prăbușește pe parchet!

În loc de 66-69 și atac pentru BCMU, scorul devine 66-71, iar în minutul rămas de joc, cele cinci puncte diferență nu au mai putut fi recuperate. Oradea câștigă și a doua oară la Pitești, 74-67 acum, și își reconfirmă statutul de favorită.

Așadar, BCMU FC Argeș își încheie aici participarea în sezonul 2017-2018 al Ligii Naționale de baschet. CSM CSU Oradea se califică a treia oară consecutiv în semifinale, unde va întâlni pe CSM Sibiu. În cealaltă semifinală, campioana U-BT Cluj așteaptă deznodământul din cel de-al cincilea meci, decisiv, al seriei dintre CSM Steaua București și BC Timișoara.

BCMU FC Argeș – CSM CSU Oradea 67-74
(20-19, 18-20, 11-18, 18-17)

PITEȘTI: Troupe 20 (4x3p), Agafonov 14 (1x3p), Nuutinen 8 (1x3p), Person 8 (1x3p), Ciotlăuș 5 (1x3p), Corpodean 5 (1x3p), Russell 4, Șanta 3. Antrenor: Barnabaș Szaszgașpar
A mai jucat: Kostoski

ORADEA: Denison 16 (1x3p), Gajovic 15 (3x3p), Mandache 11 (1x3p), Valeika 9, Kariniauskas 8 (2x3p), Richard 8 (1x3p), Zeno 5, Țîbîrnă 2. Antrenor: Cristian Achim
A mai jucat: B. Nicolescu

Arbitri: Ciprian Stoica, Marius Ciulin, Șerban Rașoga

 

Distribuiți, vă mulțumim !

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Aveți vreun comentariu de făcut ?

LIVE goFM.ro

Pentru emisia GO , da-ti click pe „play” si asteptati cateva momente.Va multumim pentru intelegere.

Sondaj

Va învinge Unirea Bascov pe Vedița Colonești în barajul pentru Liga 3 ?

Loading ... Loading ...

Publicitate

Clasament Liga 2

The latest football data here. The system is getting info from information feed.

Publicitate

Publicitate Adsense

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Translation

Caută în site

PUBLICITATE

Arhivă ştiri Argeş Sport

PUBLICITATE

Publicitate

Publicitate

PUBLICITATE

PUBLICITATE

Arges-Sport.ro pe Twitter