
Nebojsa Vidic și-a prelungit contractul cu FC Argeș

Considerat de mulți artizanul locului 4 obținut de echipa de baschet la finele acestei stagiuni, tehnicianul sârb Nebojsa Vidic a acceptat să continue ca antrenor la FC Argeș și pentru următorul sezon.
Toamna trecută, FC Argeș venea după un sezon 2022/2023 dezamăgitor, la finalul căruia se clasase pe un foarte slab loc 7. Antrenorul Milan Mitrovic a fost schimbat, iar câțiva jucători au fost lăsați să plece fiindcă nu au dat randamentul scontat. În plus, Mihai Măciucă a fost luat de campioana U-BT Cluj, prin urmare se anunța un nou sezon de tranziție, după două semifinale senzaționale (2021 și 2022) disputate sub comanda lui Tudor Costescu.
Însă, la Pitești a fost adus Nebojsa Vidic, care avea în palmares titlul în 2021 cu bulgarii de la Balkan Botevgrad. Fără să beneficieze de prea multe transferuri, Vidic s-a bazat pe experiența lui Nikola Jevtovic și le-a dat încredere unor jucători români care au evoluat destul de puțin în trecut, cel mai bun exemplu fiind al lui Alin Andrieș, revelația acestui sezon. În plus, au fost aduși câțiva baschetbaliști americani tineri și fără experiență în România, aflați la primele lor sezoane de profesioniști după terminarea colegiilor din țara lor natală.
Cu acest lot care părea încropit în grabă, Nebojsa Vidic s-a așezat încă de la început în fruntea clasamentului Grupei B, cedând poziția de lider abia spre finalul sezonului regulat în favoarea Oradei. În TOP 10, echipa a oscilat evoluțiile foarte bune cu unele mai puțin reușite, dar în play-off a dat lovitura eliminând Rapidul, o formație cu aspirații mari, pe măsura bugetului.
Până la urmă, învinși de U-BT Cluj în semifinale și de CSO Voluntari în finala mică, piteștenii s-au mulțumit cu un merituos loc 4 și cu o calificare în cupele europene după o pauză de 11 ani. Prin urmare, semnarea prelungirii contractului cu Nebojsa Vidic a devenit o prioritate pentru conducerea clubului FC Argeș, și iată că ea s-a întâmplat!
„Nebojša Vidić va ghida cuibul vulturilor alb-violeți și în sezonul următor. Profesionalismul, spiritul de luptă și dragostea față de fani sunt doar câteva aspecte ce stau la baza noii colaborări” – este mesajul publicat pe conturile de social media ale clubului, mesaj însoțit de poza de mai jos: