Nadia Haidar (CSM Pitești), un nume de viitor în kaiac-canoea românească
Clubul Sportiv Municipal Pitești se mândrește cu tineri talentați, iar Nadia Haidar este una dintre sportivele promițătoare ale secției de kaiac-canoe.
Sub îndrumarea atentă a antrenorului Agoston Siposs, Nadia a încheiat recent cu succes primul stagiu de pregătire fizică alcătuită din antrenamente de forță, alergare, înot și vâslit pe simulator. Această etapă, cât și următoarea, sunt esențiale în dezvoltarea sportivei, asigurându-ne că va dobândi o bază solidă pe care va clădi performanțele ulterioare.
În prezent, Nadia Haidar se află și în sesiune, ce se va finaliza pe data de 5 februarie în Poiana Brașov, la cursul de schi. Dovadă a angajamentului ei față de sport și educație, Nadia este studentă în primul an al Facultății de Științe, Educație Fizică și Informatică – Sport și Performanță Motrică din Pitești, din cadrul Universității de Știință și Tehnologie Politehnica București.
După sesiune urmează o perioadă intensă pentru Nadia, deoarece începe primul cantonament specific ce se va desfășura pe lacul din Budeasa, în vederea participării la Campionatul Național de Fond și Cupa României pentru seniori din luna aprilie. Aceste competiții reprezintă o rampă de lansare pentru aspirațiile ei de a se califica la selecția programată la începutul lunii mai, în scopul formării echipei naționale ce va reprezenta România la Campionatele Mondiale de sprint – U23 (Plovdiv, 13-14 iulie) și Campionatele Europene de sprint – U23 (Bratislava, 27-30 iunie).
Colectivul tehnic al secției și colegii Nadiei sunt optimiști cu privire la performanțele ei viitoare, iar conducerea clubului își pune încrederea în potențialul ei de a continua performanțele cu care ne-a obișnuit. Cu pasiunea, disciplina și efortul depus, Nadia Haidar marchează drumul către excelență în acest sport complex și solicitant. Îi dorim mult succes!