Selectați Pagina

Mihai Popescu și Silviu Corodi și-au dat demisia din conducerea BCMU FC Argeș

Mihai Popescu și Silviu Corodi și-au dat demisia din conducerea BCMU FC Argeș
Distribuiţi ştirea!

Contraperformanța echipei de baschet BCMU FC Argeș, aceea de a rata calificarea în TOP 6, nu a rămas fără urmări la nivelul conducerii clubului. Primăria Pitești și Consiliul Local, finanțatorii grupării alb-violete, au solicitat demisia în bloc a stafului administrativ, lucru care s-a și întâmplat. Mihai Popescu, team-managerul echipei, Silviu Corodi, directorul tehnic și Sorin Căprărescu, membru al stafului s-au conformat și și-au înaintat demisiile. Primele două au fost acceptate, în timp ce Sorin Căprărescu a fost numit team-manager în locul lui Mihai Popescu.

Vă reamintim că BCMU FC Argeș se află pe ultimul loc, 8, al clasamentului Ligii Naționale de Baschet Masculin, Grupa valorică A, fără șanse de a mai prinde una dintre primele șase poziții care asigură evoluția în TOP 6, în a doua parte a campionatului. De asemenea, formația alb-violetă este aproape eliminată din Cupa României, după înfrângerea zdrobitoare din tur, în fața SCM Timișoara, la o diferență de 25 de puncte. Returul are loc azi, în Sala Trivale, de la ora 17.

Prin urmare, în nenumărate rânduri, suporterii au cerut demisia stafului, considerând că acesta a greșit în alcătuirea echipei pentru acest sezon și că de câțiva ani schimbă radical formula de echipă, de la sezon la sezon,  împiedicând astfel formarea unui lot omogen.

Vă prezentăm în continuare comunicatul de presă integral emis de clubul BCMU FC Argeș:

 

”COMUNICAT DE PRESĂ

Sorin Căprărescu, noul team-manager al BCM U FC Argeș Pitești 

Deși Consiliul Local al Municipiului Pitești, Primăria Municipiului Pitești, cât și Consiliul de Administrație al clubului FC Argeș, condus de domnul Cristian Gentea, au asigurat bugetul și condițiile necesare realizării performanței sportive, echipa de baschet a înregistrat, până în acest moment, rezultate total nesatisfăcătoare. La finalul ultimului meci disputat, respectiv cel de duminică (05.01), cu Steaua București, de pe teren propriu, președintele Consiliului de Administrație, domnul Cristian Gentea, a solicitat demisia întregului staff administrativ al secției de baschet.

Drept urmare, Silviu Corodi, directorul tehnic al echipei, Mihai Popescu, team-managerul formației, dar și Sorin Căprărescu, și-au înaintat demisiile pe data de 6 ianuarie. Întrunit în ședința din 7 ianuarie, Consiliul de Administrație al clubului FC Argeș a luat act de demisiile celor trei oficiali și a decis ca Sorin Căprărescu să își continue activitatea, până la încheierea sezonului competițional 2019/20, în funcția de team-manager. Acesta va prezenta, în zilele următoare, o strategie pentru îmbunătățirea rezultatelor echipei.

Menționăm că staff-ul tehnic, compus din Hristu Șapera și Theodosios Paralikas, beneficiază în continuare de toată susținerea și încrederea noastră.

PS: Diseară, la finalul meciului cu SCM Timișoara, Sorin Căprărescu va acorda primele declarații în calitate de team-manager al echipei.

#ForzaViola”

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Reclamă

Case de pariuri online din Romania

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

www.alternativo.ro

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri gonews.ro