
Marian Oprea nu a prins finala la Rio

Fost medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Atena, din urmă cu 12 ani, Marian Oprea a ratat finala la triplusalt la această ediție, de la Rio de Janeiro. Piteșteanul nu a avut nicio săritură valabilă în calificările de astăzi, astfel că nu a putut emite pretenții la calificarea în finală.
Dacă și-ar fi realizat cea mai bună performanță a sezonului, 16,82 metri, Oprea ar fi acces în ultimul act, dar la toate cele trei încercări de astăzi a călcat pragul.
Triplusaltistul piteștean în vârstă de 34 de ani rămâne în carieră cu argintul de la Olimpiada de la Atena (2004) și cu titlul de campion mondial de juniori cucerit în anul 2000 la Santiago de Chile.
Vă reamintim că nici Elena Panțuroiu nu a reușit calificarea în finală, în urmă cu două zile, tot în proba de triplusalt. Musceleanca a fost însă foarte aproape, doar 8 centimetri despărțind-o de finală la prima Olimpiadă din carieră.