Selectați pagina

Liga 4 | Aro Muscelul Câmpulung – Speed Academy 2-0, în derby-ul rundei cu numărul 14

Liga 4 | Aro Muscelul Câmpulung – Speed Academy 2-0, în derby-ul rundei cu numărul 14
Distribuiţi ştirea!

Partida de la Câmpulung a fost câştigată fără prea mari emoţii de gazde, golurile fiind marcate de Ionuţ Leca (min.54) şi Rareş Cicu (min.70)

Echipa antrenată de Ovidiu Tică a început mult mai bine meciul de ieri, dar a ratat foarte multe ocazii, inclusiv un 11m, prin Mihai Costea, iar prima repriză s-a încheiat în cele din urmă la egalitate. În partea secundă echipa mai bună a fost tot ARO, care a reuşit în cele din urmă să fructifice două dintre ocaziile avute, prin Leca şi Cicu. Oaspeţii au pus presiune pe poarta gazdelor, dar nu au reuşit să înscrie, chiar dacă au avut ocazii clare.

Meciul s-a desfăşurat pe o suprafaţă de joc moale, ţinând cont de faptul că la Câmpulung a plouat, iar cu o zi înainte s-a jucat şi partida de Liga 3, dintre Muscelul Câmpulung Elite şi FCSB II.

ARO – Tănase, Stancu, Leca, Delcea, Chirciu, Jenaru, Neagu, Andrei, Dascălu, Horvath, Costea.Au mai intrat Nilă, Cicu, Robu. Antrenor: Ovidiu Tică.

SPEED ACADEMY- Mitroi, Ştefănescu, Negoiţă, Miulescu, Potlogeanu, Filip, Murineanu, Costinel Tănase,Păvăluţă, Ayza, Nicolae.Pe parcurs au mai intrat: Piscanu, Neacşu, Tălpeanu, Anghel şi Vlad. Antrenor: Bogdan Velianu.

În clasament cele două echipe au câte 36 de puncte, însă golaverajul lui Aro este mai bun, +53 faţă de +43 al echipei Speed Academy. Trebuie menţionat şi faptul că echipa din Câmpulung are şi un meci mai puţin disputat.

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Suntem şi pe Facebook

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri sportive TVR

Calendarul ştirilor

decembrie 2022
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhiva Argeş Sport

RSS Romedia

  • Cătălin Cârstoiu – pe locul 3 în TOPUL medicilor cu cele mai mari venituri din România 6 decembrie 2022
    În urma unui top realizat de jurnaliștii de la cotidianul Libertatea cu privire la câștigul obținut de rectorii și decanii Universităților de Medicină și Farmacie din țară care, totodată, prestează și servicii medicale în diferite clinici și spitale private, argeșeanul Cătălin Cârstoiu ocupă locul 3, la nivel național. Așadar, conform informațiilor furnizate de Libertatea, medicul […]
  • CALENDAR CREȘTIN-ORTODOX: 6 decembrie – Sfântul Nicolae sau “Făcătorul de minuni” 6 decembrie 2022
    Sfântul Nicolae sau “Făcătorul de minuni”, prăznuit de creştini pe 6 decembrie, a trăit la sfârşitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea. S-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi. Încă din copilărie a dovedit credinţă excepţională, iar în timpul tinereţii s-a remarcat prin purtare aleasă, post, discernământ şi viaţă duhovnicească […]
  • Ion Mînzînă: „La mulți ani tuturor sărbătoriților de astăzi care își serbează ziua onomastică!” 6 decembrie 2022
    Bucurie mare să vă fie în suflete în așteptarea Sfântului Ierarh Nicolae! La mulți ani tuturor sărbătoriților care își aniversează ziua onomastică!Generozitatea să vă urmeze în tot ceea ce faceți și gândiți, iar inima să vă fie mereu curată! Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș și președinte Consiliul Județean Argeș Articolul Ion Mînzînă: „La mulți ani […]
  • MIHAELA VLAD, notar public: „La mulți ani tuturor sărbătoriților de astăzi!” 6 decembrie 2022
    Sfânta sărbătoare creștinească a Sfântului Nicolae să vă aducă în dar bucurie sufletească, belșug în case și multă sănătate! Să fim mai buni, mai darnici și cu sufletul curat, după exemplul lăsat nouă de Sfântul ierarh pe care îl sărbătorim cu toții. La mulți ani! MIHAELA VLAD, notar public Articolul MIHAELA VLAD, notar public: „La […]
  • Nicolae Pavelescu, deputat PSD de Argeș, mesaj pentru sărbătoriții zilei 6 decembrie 2022
    Bucurie mare să vă fie în suflete în așteptarea Sfântului Ierarh Nicolae! La mulți ani tuturor sărbătoriților care își aniversează ziua onomastică! Generozitatea să vă urmeze în tot ceea ce faceți și gândiți, iar inima să vă fie mereu curată! LA MULȚI ANI! Nicolae Pavelescu, deputat PSD de Argeș Articolul Nicolae Pavelescu, deputat PSD de […]