Selectați pagina

La Domneşti(Argeş) s-ar putea desfăşura o etapă din campionatul naţional de super slalom

La Domneşti(Argeş) s-ar putea desfăşura o etapă din campionatul naţional de super slalom

Printre noutățile sezonului competițional 2020 din cadrul Federației Române de Automobilism Sportiv se numără introducerea în calendarul competițional a două competiții: Campionatul Național de Super Slalom și Campionatul Național de Karting Electric.

După ce, în 2019, Drag Racing și Klausenburg Retro Racing s-au alăturat FRAS, începând cu acest sezon Campionatul Național de Super Slalom  se va desfășura sub egida federației, potrivit fras.ro, siteul federatiei romane de specialitate.

Organizat de Asociația GT Auto Club Sportiv, al cărei președinte este Teodor Gheorghe, Campionatul Național de Super Slalom va avea un total de 7 etape, care se preconizează să aibă loc în București (2), Ploiești, Făgăraș, Domnești (Argeș), Rm. Vâlcea sau Galați.

Împărtiță în 11 clase, noua competiție va testa îndemânarea sportivilor cu vârste începând de la 8 ani (cu instructor în dreapta și sub rezerva avizului obținut în prealabil de la organizator), aceștia fiind încadrați până la 14 ani în clasa Juniori 1.

Juniorii 2 vor fi sportivii licențiați cu vârste cuprinse între 14-18 ani, celelalte clase fiind Debutanți (1, 2), Avansați (1, 2, 3, 4, 5), Modificate și Femina, iar pe lângă ierarhiile fiecarei clase se va face un clasament Open și pe echipe, urmând să se premieze și cel mai bun timp al zilei și cel mai spectaculos concurent.

”Ne pregătim de un sezon extrem de intersant și așteptăm peste 60 de sportivi la fiecare etapă. Alături de karting, Campionatul Național de Super Slalom reprezintă baza formării debutanților care vor să facă primul pas în motorsport”, a precizat Teodor Gheorghe, al cărui club sărbătorește în 2020 un deceniu de când organizează astfel de evenimente.

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Radio goSPORT

Calendar evenimente sportive

Nu există evenimente viitoare în acest moment.

Casa Liga 1

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 FCSB 11 9 0 2 31 12 +19 27
2 Universitatea … 11 8 1 2 14 5 +9 25
3 CFR Cluj 11 6 3 2 12 6 +6 21
4 Sepsi 11 5 4 2 15 10 +5 19
5 Academica Clinceni 11 5 4 2 11 6 +5 19
6 UTA Arad 11 4 5 2 12 11 +1 17
7 Viitorul 11 4 4 3 17 15 +2 16
8 Chindia Târgovişte 11 4 2 5 7 9 -2 14
9 Gaz Metan Mediaş 11 4 1 6 17 17 +0 13
10 Voluntari 11 4 1 6 14 16 -2 13
11 Botoşani 11 3 3 5 15 17 -2 12
12 Hermannstadt 11 2 5 4 11 16 -5 11
13 Politehnica Iași 11 3 1 7 12 29 -17 10
14 Dinamo Bucureşti 11 2 3 6 12 14 -2 9
15 Argeș 11 2 3 6 10 18 -8 9
16 Astra 11 2 2 7 11 20 -9 8

Publicitate

Publicitate

Liga 2

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 U Craiova 1948 13 7 6 0 24 10 +14 27
2 ASU Poli Timişoara 13 6 6 1 14 9 +5 24
3 Dunărea Călăraşi 12 7 2 3 17 12 +5 23
4 Viitorul P. Tâ… 13 7 2 4 24 20 +4 23
5 Rapid 13 7 2 4 20 20 +0 23
6 Metaloglobus 14 6 4 4 16 10 +6 22
7 SCM Gloria Buzău 13 5 5 3 16 11 +5 20
8 Farul Constanţ… 12 6 2 4 15 13 +2 20
9 Csikszereda 13 5 4 4 14 12 +2 19
10 Petrolul 52 13 5 3 5 20 14 +6 18
11 Mioveni 13 4 6 3 9 6 +3 18
12 Universitatea Cluj 12 5 2 5 15 11 +4 17
13 Turris-Oltul … 13 4 5 4 21 17 +4 17
14 Slatina 13 5 1 7 14 16 -2 16
15 Unirea Slobozia 13 4 3 6 12 18 -6 15
16 Ripensia Timişoara 10 5 0 5 12 19 -7 15
17 CSM Reşiţa 13 4 3 6 7 16 -9 15
18 Comuna Recea 13 4 2 7 19 25 -6 14
19 Concordia Chiajna 14 3 3 8 17 19 -2 12
20 Aerostar Bacău 13 2 2 9 16 24 -8 8
21 Pandurii Târgu Jiu 14 2 1 11 12 32 -20 7

Publicitate

Publicitate

www.argesulonline.ro

  • FC Argeş Volei, turneu la Voluntari, lângă Bucureşti

    „Al patrulea turneu al Campionatului Național de volei feminin, Divizia A1, se va disputa în weekend în mai multe orașe. FC Argeș Volei va juca în sala “Gabriela Szabo” din Voluntari, în cadrul Grupei 1. Fetele antrenate de Cristina Zanfir și Ionela Roxana Davidescu au plecat de astăzi spre Voluntari, având toate testele Real-Time PCR The post FC Argeş Volei, turneu la Voluntari, lângă Bucureşti first appeared on Singurul site din Argeș cu știri în limba engleză.

  • Un piteştean, arbitru FIFA de fotbal în sală

    „Capitala statului Muntenegru, Podgorica, găzduieşte sâmbătă, 28 noiembrie, cu începere de la ora 20, o partidă din cadrul rundei preliminare a ediţiei 2020-2021 din Liga Campionilor la fotbal în sală, între echipa locală Titograd şi gruparea italiana ItalService Pesaro. Confruntarea va fi arbitrată de o brigadă formată din din românii Bogdan Hanceariuc şi Liviu Chiţa. The post Un piteştean, arbitru FIFA de fotbal în sală first appeared on Singurul site din Argeș cu știri în limba engleză.

  • Florian Bichir, candidat PMP la Senat: transparenţa e pentru fraieri

    „Florian Bichir, candidat pe listele pentru Senat ale PMP Argeș (cap de listă – n.r.), și-a ascuns în declarația de avere venitul încasat în calitate de consilier la Transgaz, societate cu capital de stat”, a informat azi colegul Sorin Semeniuc, de la site-ul G4Media. Un rabat de la transparenţă greu de înţeles de la un The post Florian Bichir, candidat PMP la Senat: transparenţa e pentru fraieri first appeared on Singurul site din Argeș cu știri în limba engleză.

Publicitate

Publicitate

Publicitate

goNEWS.ro

  • Americanii mergeau la lupta pe… camile

    Nu incape nici un dubiu ca la ora actuala Statele Unite au cea mai puternica armata din lume, iar cei ce au avut indoieli in aceasta privinta – sârbii, afganii si mai recent irakienii – au simtit pe pielea lor ca asa stau lucrurile. Beneficiind de un buget echivalent cu al mai multor tari, luate

  • Terapie: plimbarea prin padure va fascina si papilele gustative

    In mod evident, orice prilej de miscare exploatat la maximum si cu atat mai mult o incursiune in chiar inima naturii constituie in sine o terapie foarte eficienta, pe toate planurile fiintei umane. Astazi insa ne rezumam sa va invitam la o recoltare de alune de padure, avand in vedere numeroasele beneficii pentru sanatate ale

  • Sfaturi pentru cainele tau pentru ca viata acestuia sa se imbunatateasca

    Pierderea vederii la caini poate fi congenitala, accidentala sau poate surveni din cauza batranetii. De cele mai multe ori, orbirea e cauzata de varsta inaintata, fiind un fenomen cat se poate de normal. De foarte multe ori degradarea aparatului vizual se produce lent, astfel incat cu greu ne dam seama ca animalul drag nu mai

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Gazduire web de calitate

gazduire web de calitate

Pitesti24.ro